O serie de teste sunt derulate, în prezent, pentru a da un răspuns întrebării lansate de populara serie cinematografică „Matrix” la sfârşitul anilor 1990. Aceste teste vor să afle dacă nu cumva viaţa pe Pământ este, de fapt, o simulare pe computer. Fizicienii vor să afle dacă este posibil să trăim într-un Matrix virtual propriu studiind radiaţiile provenind din spaţiu.

LEGILE FIZICII, VALABILE PENTRU TOŢI În celebra serie cinematografică „Matrix”, protagonistul Neo este uimit să afle că există semeni de-ai săi care pot să eludeze legile fizicii, trecând prin pereţi sau dispărând pur şi simplu. Aceste abateri superumane de la regulă sunt posibile pentru că starea de conştienţă a lui Neo este controlată de un supercalculator care îi manipulează percepţia asupra realităţii. Aşa că, mai în glumă, mai în serios, fizicienii vor să afle dacă acest lucru chiar ar fi posibil. Prima lor încercare s-a făcut în 2001, cu efortul de a calcula resursele de care este nevoie pentru a se crea o simulare de mărimea Universului, ceea ce a părut imposibil. Seth Lloyd, inginer în mecanică cuantică în cadrul MIT, estima atunci că numărul de operaţii de calculator necesare pentru a simula Universul de la „Big Bang“ în prezent ar avea nevoie de mai multă energie decât are întregul Cosmos. Însă alţi oameni de ştiinţă au realizat în scurt timp că o copie imperfectă a Universului este de ajuns pentru locuitorii unei planete, mai ales că, oricum, nu toţi devin conştienţi de ceea ce ar presupune spaţiul cosmic şi legile fizicii. Într-un astfel de mediu artificial, detaliile microscopice ale celor mai îndepărtate planete ar fi rezultatul unor programe de calculator, pentru că studierea lor este oricum rară şi nu sunt mulţi oameni cu astfel de preocupări care să dispună de echipamente ştiinţifice performante. Când nimeni nu mai scrutează cerul, planetele ar dispărea de la locul lor şi ar reapare doar când se reiau studiile.

TESTUL ADEVĂRULUI O astfel de variantă este, în mod neaşteptat, valabilă. Supercomputerele de care omenirea dispune în prezent simulează deja galaxii la început de formare. Dat fiind progresul tehnologic al ultimilor ani, anumite telefoane mobile au procesoare mai puternice decât anumite computere încă în folosinţă la NASA, aflate în funcţiune încă de la prima călătorie a omului pe Lună. Nu este un efort de imaginaţie prea mare faptul că o astfel de variantă este posibilă. Silas Beane, specialist în fizică atomică în cadrul Universităţii Washington din Seattle, dezvoltă în prezent simulări pentru a recrea modul în care protonii şi nutronii elementari s-au unit pentru a forma atomi mari în copilăria Universului.

(Va urma)