Sute de oameni au fost evacuaţi joi dintr-un centru comercial situat în centrul Marii Britanii, după ce un dispozitiv suspect a explodat într-un coş de gunoi, informează site-ul publicaţiei ”The Telegraph”. Incidentul a avut loc în centrul comercial Fishergate din oraşul Preston, situat regiunea centrală a Marii Britanii. Centrul a fost evacuat ca măsură preventivă, după ce un dispozitiv suspect a explodat într-un coş de gunoi, a precizat poliţia comitatului Lancashire, de care aparţine oraşul Preston. Poliţia nu a oferit detalii despre natura dispozitivului, care încă nu a fost identificat, acesta provocând pagube minore, fără a răni vreo persoană. O unitate specializată în dezamorsarea bombelor a fost trimisă în centrul comercial pentru a investiga incidentul.
Citește și:
Cel puțin cinci răniți într-o explozie puternică în Belgia
Atac cu maşină-capcană la ambasada Spaniei în Afganistan
Coreea de Nord are bombă cu hidrogen?