Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța organizează luni, 5 octombrie, la sediul instituției, vernisajul expoziției de picturi „Highlights of the Chinese New Year Paintings”. Este vorba despre 22 de picturi sugestive care oferă o interesantă incursiune în istoria și tradiția culturală chineză. Colecția este alcătuită din cele mai valoroase picturi de epocă aflate în tezaurul de patrimoniu al Bibliotecii din Shanghai. Lucrările surprind numeroase datini legate de evenimentele fericite de familie sau de sărbători naționale precum Anul Nou Chinezesc și Festivalul Lampioanelor.
În fiecare an, Biblioteca din Shanghai realizează două expoziții pe care le dăruiește Universității „Andrei Șaguna” pentru ca vernisajul lor să marcheze cele două mari evenimente: Ziua Națională a Chinei și Anul Nou Chinezesc. Aceste expoziții sunt prezentate ulterior publicului în Tulcea, Medgidia, Techirghiol, Cumpăna, care sunt înfrățite cu localități din China.
Citește și:
Profesori turci la Universitatea “Andrei Şaguna”
Universitatea „Andrei Şaguna” şi Colegiul „Mircea cel Bătrîn”, în sărbătoare
Concursul organizat de Universitatea “Andrei Şaguna” şi-a desemnat cîştigătorii