O falsă alertă cu bombă a fost semnalată luni, după descoperirea unei mașini parcate neregulamentar pe o stradă din apropierea sediului Comisiei Europene, a informat postul de televiziune RTL. Unități speciale de geniști au sosit pe strada Joseph II, aflată în imediata apropiere a cartierului în care se află instituțiile europene din Bruxelles, pentru a cerceta o mașină suspectă cu număr de înmatriculare francez și cu o valiză în interior. Poliția belgiană le-a cerut locatarilor din clădirile din zonă să nu iasă din case și a izolat perimetrul. După mai multe detonări în cadrul unor proceduri obișnuite pentru a localiza explozibilii, echipele speciale au deschis mașina și au confiscat toate documentele găsite în interior, precum și valiza. Însă aceasta nu a fost singura alarmă falsă. Agenția Xinhua scrie că poliția belgiană a fost alertată în mai multe rânduri în Bruxelles. În cartierul Etterbeek din sudul Bruxelles-ului, poliția a închis o intersecție aglomerată. Primarul local, Vincent de Wolf, a declarat că incidentul a fost provocat de o alertă cu antrax care s-a dovedit falsă. Un plic suspect a fost descoperit la secția locală de poliție. Un pasager aflat într-un autobuz a fost tratat din cauza șocului, duminică seară, când un glonț a lovit vehiculul în care se afla, spărgând un geam aflat pe partea opusă față de unde era așezat, de altfel, singurul pasager din autobuz. RTBF a transmis că nimeni nu a fost rănit în incident, care a avut loc în cartierul Woluwe-Saint-Lambert. Tot RTBF a mai relatat că un bărbat de 19 ani a fost arestat duminică, la Bruxelles, după ce a fost văzut circulând prin oraș agitând o pușcă de jucărie.
Citește și:
A anunțat că a pus o bombă... ca să se răzbune pe concubină...
Statul Islamic, principalul suspect în atentatele din Ankara
Nouă alertă cu bombă la Turkish Airlines
Alertă cu bombă la bordul unui avion Turkish Airlines
Alertă falsă cu bombă în apropierea sediului Consiliului European