FC Viitorul este campioana României şi la TAS

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Conform aşteptărilor

FC Viitorul este campioana României şi la TAS

Sport 13 Iulie 2017 / 12:18 2400 accesări

Aşteptarea a luat sfârşit. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a decis, joi, că acordarea titlului de campioană a României la finalul sezonului 2016-2017 formaţiei FC Viitorul a fost corectă, iar echipa antrenată de Gheorghe Hagi este câştigătoarea ediţiei precedente din Liga 1 la fotbal. Astfel, FC Viitorul va evolua în turul al treilea preliminar al Ligii Campionilor pe traseul campioanelor, în timp ce FCSB va fi pe traseul non-campioanelor.

Tragerea la sorţi este programată vineri, 14 iulie, de la ora 13.00, la Nyon (Elveţia). Partidele din turul al treilea preliminar se vor disputa la 25 şi 26 august - manşa tur şi 1 şi 2 august - manşa retur.

FC Viitorul ar putea întâlni pe Olympiacos Pireu, Celtic Glasgow, FC Red Bull Salzburg, FC Copenhaga, Ludogorets Razgrad, BATE Borisov, Legia Varşovia, APOEL Nicosia, NK Maribor sau FK Qarabağ.

FCSB poate înfrunta pe CSKA Moscova, Ajax Amsterdam, FC Bruges, Dynamo Kiev sau Viktoria Plzen.

FC Viitorul şi FCSB au terminat sezonul trecut la egalitate de puncte, 44. Echipa lui Gică Hagi, care a obţinut o victorie şi o remiză cu FCSB în play-off, a fost desemnată campioană de către LPF şi FRF. FCSB a contestat la TAS titlul cucerit de către Viitorul, pe motiv că regulamentul nu este clar şi nu precizează că se iau în considerare doar meciurile directe din play-off drept criteriu de departajare în caz de egalitate de puncte. Dacă s-ar fi luat în calcul atât rezultatele din sezonul regulat, cât şi cele din play-off, înregistrate între cele două formaţii, echipa bucureşteană ar fi avut câştig de cauză.

Tot vineri, dar de la ora 14.00, va avea loc şi tragerea la sorţi a întâlnirilor din turul al treilea preliminar din UEFA Europa League, în urne urmând să se afle şi echipele Dinamo Bucureşti, CS Universitatea Craiova şi Astra Giurgiu. Întâlnirile din turul al treilea preliminar sunt programate la 27 iulie - manşa tur şi 3 august - manşa retur.

Citește și:

Viitorul, înfrângere la două goluri cu Olympique Marseille

TAS va anunța joi decizia în cazul „FCSB vs FC Viitorul“

FC Voluntari a câştigat Supercupa României

„Campioana României suntem noi, restul e poveste”

Programul turului din Liga 1 la fotbal

Brazilianul Eric, sub comanda lui Gică Hagi

„Campioana României suntem noi, restul e poveste“

Viitorul începe sezonul 2017-2018 din Liga 1 pe teren propriu



12