După câteva ore de așteptare pe Aeroportul „Henri Coandă” din București, cauzate de anularea cursei aeriene cu care ar fi trebuit să facă deplasarea în Polonia, FC Viitorul a ajuns în noaptea de luni spre marți la baza sportivă de la Gniewino, unde va efectua al doilea cantonament din această vară, până la 8 iulie. „Este al doilea stagiu de pregătire, după cel de la Brașov, unde ne-a mers bine din multe puncte de vedere. Jucătorii veniți în această vară s-au adaptat, chiar dacă le-a fost mai greu, și sunt mulțumit. Se pliază pe jocul nostru, sunt fotbaliști foarte buni și ne vor aduce un plus. Nu poți să joci doar cu tineri, iar opțiunea este să combini experiența cu tinerețea”, a spus managerul tehnic al grupării de pe litoral, Gheorghe Hagi.
„Regele” a vorbit și despre situația celor doi jucători doriți de Steaua, dar și de echipe din străinătate, Florin Tănase și Răzvan Marin, dar și despre fiul său Ianis, care ar putea pleca în această vară la AC Fiorentina. „Tănase, Marin și Ianis sunt deocamdată cu noi în cantonament. În privința lui Ianis, depindem de Fiorentina, suntem în discuții cu ei și vedem la ce concluzii vom ajunge. Merge în Polonia și vom vedea ce se va întâmpla cu el, dar și cu Tănase, Marin și Benyar. Suntem în perioada de transferuri și oricând poate veni o ofertă, mai ales că jucătorii noștri sunt căutați. În privința lotului, stăm bine, dar cum, probabil, unii jucători vor pleca, vom mai face două-trei transferuri”, a explicat Hagi, care pariază pe revenirea de formă a lui Gabriel Iancu, readus la FC Viitorul după experiențele nefericite de la Steaua și Karabukspor: „Iancu știe fotbal, iar restul trebuie să fie modestie și ambiție, pentru că aceste lucruri pot face difierența. Am vorbit cu el și vom munci împreună pentru a-l aduce în condiții bune, fizic și mental”.
Constănțenii au făcut marți la prânz un prim antrenament, iar miercuri, de la ora 19.00, vor susține prima partidă de verificare din Polonia, în compania unei formații foarte puternice, APOEL Nicosia, campioana Ciprului.
Citeşte şi:
FC Viitorul, blocată pe aeroport, la București
FC Viitorul pleacă luni în Polonia