FC Viitorul se va pregăti în Italia

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / În perioada 28 ianuarie - 2 februarie

FC Viitorul se va pregăti în Italia

Sport 27 Ianuarie 2017 / 11:49 753 accesări
Jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi vor susţine şi un meci de verificare împotriva formaţiei Perugia

Jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi vor susţine şi un meci de verificare împotriva formaţiei Perugia

După cantonamentul desfăşurat în Cipru în perioada 10-24 ianuarie, FC Viitorul va efectua un nou stagiu de pregătire în această iarnă. De această dată, delegaţia constănţeană va pleca sâmbătă, 28 ianuarie, în Italia, pentru cinci zile, la Roma. În acest interval jucătorii antrenați de Gheorghe Hagi vor susţine şi un meci de verificare împotriva formaţiei Perugia, care evoluează în Serie B, întâlnirea fiind programată miercuri, 1 februarie, de la ora 15.30. În acelaşi interval de timp vor merge în Italia şi componenții echipei FC Viitorul II.

Jucătorii Viitorului vor reveni în țară joi, 2 februarie, iar sâmbătă, 4 februarie, de la ora 20.00, este programată confruntarea din deplasare cu Dinamo București, din etapa a 22-a a Ligii 1, prima din acest an.

Reamintim că în stagiul din Cipru liderul Ligii 1 a susținut următoarele meciuri amicale: 8-0 (G. Iancu 2, Cruceru, Hodorogea, Cioablă, Cicâldău, R. Marin şi Purece) cu Thoi Lakatamias (Cipru), 2-0 (Nimely 2) cu Ermis Aradippou (Cipru), 2-1 (Nimely și Purece) cu Levski Sofia (Bulgaria), 0-1 cu FC Ural (Rusia) şi 5-0 (Boli, Nimely, G. Iancu, A. Ciobanu și Casap) cu FK Atlantas (Lituania).

Iar FC Viitorul a înregistrat următoarele rezultate în partidele disputate în Cipru: 8-0 (Cr. Ene 3, Fl. Coman 2, Mățan, Kilyen și M. Manole) cu Paralimni U21 (Cipru), 5-1 (Mățan 2, Casap, Al. Stoica și M. Manole) cu Doxa Katokopias (Cipru) și 2-1 (Ghiță și Cioablă) cu Spartak Moscova B (Rusia).

Citește și:

Stadionul „Central“ al Academiei Hagi, pregătit pentru startul Ligii 1

Taguri articol


12