FCSB, în luptă pentru milioanele de euro din Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, play-off, manșa tur

FCSB, în luptă pentru milioanele de euro din Liga Campionilor

Sport 22 August 2017 / 16:55 563 accesări
Denis Alibec vrea să înscrie în poarta lui Sporting și să o califice pe FCSB în grupele UCL

Denis Alibec vrea să înscrie în poarta lui Sporting și să o califice pe FCSB în grupele UCL

Arena Națională din București va fi arhiplină miercuri seară, de la ora 21.45 (în direct la Pro TV și Dolce Sport 1), partida dintre FCSB și Sporting Lisabona, din manșa retur a play-off-ului UEFA Champions League, având o miză imensă. Antrenorul formaţiei FCSB, Nicolae Dică, a afirmat, marţi, la conferinţa de presă, că întâlnirea cu Sporting va fi mult mai grea decât cea din tur, echipa bucureșteană fiind nevoită să înscrie pentru a se califica. „Ne așteaptă o partidă foarte grea. Vor fi mult mai concentrați. Știm totul despre ei. Trebuie să punem mai multe probleme pe faza ofensivă. Vom încerca să ne calificăm”, a declarat Nicolae Dică. Mijlocaşul portughez Felipe Teixeira, unul dintre cei mai buni jucători de la FCSB în prima manșă, s-a arătat încrezător că vicecampioana României va reuşi să marcheze şi va ajunge în grupele Ligii Campionilor. „Noi trebuie să fim pregătiți. O să fie un meci frumos. Stadionul o să fie plin. O să dăm totul pe teren”, a spus Teixeira. Având asigurată prezența în grupele UEFA Europa League, calificarea în grupele Ligii Campionilor la fotbal este obiectivul ambelor echipe, iar după remiza din tur, de la Lisabona, scor 0-0, lupta este deschisă oricărui rezultat.

Celelalte patru meciuri programate miercuri seară în manșa retur a play-off-ului Ligii Campionilor la fotbal vor începe tot de la ora 21.45: FC Liverpool - Hoffenheim (în tur: 2-1, în direct la Dolce Sport 2), CSKA Moscova - Young Boys Berna (în tur: 1-0, în direct la Dolce Sport 3), Slavia Praga - APOEL Nicosia (în tur: 0-2, în direct la Dolce Sport 4), FC Copenhaga - Qarabağ FK (în tur: 0-1).

Învingătoarele vor evolua în grupele UEFA Champions League, iar formațiile eliminate vor continua în grupele UEFA Europa League. Tragerea la sorți a grupelor UCL este programată joi seară, de la ora 19.00, la Monaco.

Joi seară, de la ora 20.00, la Salzburg, va avea loc și meciul retur dintre FC Viitorul și FC Salzburg, din play-off-ul UEFA Europa League. În tur, la Ovidiu, FC Salzburg a câștigat cu scorul de 3-1 (Hwang 2, Wolf 29, Dabbur 31 / Țucudean 7) și are acum prima șansă în lupta pentru calificarea în grupele UEL. Tragerea la sorți a grupelor UEL se va desfășura vineri, de la ora 14.00, la Monaco.

Taguri articol


12