Fetiță de șase luni, scoasă în viață de sub ruine la peste 30 de ore de la seism

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Fetiță de șase luni, scoasă în viață de sub ruine la peste 30 de ore de la seism

07 Februarie 2016 / 16:24 555 accesări

O fetiţă de şase luni a fost scoasă în viaţă de sub ruinele unui bloc, în sudul Taiwanului, la peste 30 de ore de la producerea cutremurului de 6,4 grade, soldat cu cel puţin 26 de morţi, informează BBC News online.

Un bărbat de 20 de ani şi o fetiţă de şase luni au fost scoşi în viaţă duminică, de sub dărâmăturile unui bloc din oraşul Tainan.

Cel puţin 26 de oameni au murit în urma seismului, iar alte 120 sunt date dispărute, potrivit celui mai recent bilanţ furnizat de autorităţi.

Până în momentul de faţă, peste 170 de persoane au fost scoase de sub clădiri prăbuşite. Circa 500 de persoane au fost rănite în urma cutremurului.

Un cutremur de suprafaţă cu intensitatea iniţială de 6,4 grade a avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă în sudul Taiwanului, provocând prăbuşirea mai multor clădiri rezidenţiale.

Seismul de 6,4 grade s-a produs sâmbătă la ora locală 3.57 (vineri, 21.57, ora României), la adâncimea de doar 25 de kilometri. Epicentrul a fost la 27 de kilometri nord-est de oraşul taiwanez Pingtung, la 35 de kilometri sud-est de Yujing şi la 48 de kilometri est-nord-est de Tainan. Zona cea mai afectată de cutremur este oraşul Tainan, unde cel puţin 11 clădiri rezidenţiale s-au prăbuşit, inclusiv un bloc de 17 etaje.

Taguri articol
FetiţaCutremurSeismRuineScoasăTaiwan


12