Flori şi lumânări în memoria celor trei tinere decedate

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Flori şi lumânări în memoria celor trei tinere decedate

Eveniment 01 Ianuarie 2006 / 00:00 2045 accesări

Oamenii au dus flori şi au aprins lumânări pe trotuarul din faţa restaurantului Beirut, aflat pe bulevardul Tomis din Constanţa, unde a avut loc incendiul puternic în care şi-au pierdut viaţa trei angajate ale localului. Zona din faţa restaurantului a fost izolată de către autorităţi. Anchetele declanşate în cazul incendiului continuă, fiind realizate de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Dobrogea”, Poliţie, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Inspectoratul de Stat în Construcţii. Conducerea Inspectoratului de Stat în Construcţii Constanța va dispune, azi, proprietarului clădirii în care funcționa restaurantul Beirut să realizeze expertiza imobilului. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Stat în Construcţii, în maximum o săptămână acesta trebuie să prezinte rezultatele expertizei, astfel încât experţii să poată stabili cât de grav a fost afectată structura de rezistență a clădirii și dacă mai poate fi reabilitată. Totodată, o comisie a Inspectoratului face cercetări și la fața locului, pentru a stabili dacă au fost realizate lucrări fără autorizaţie sau fără respectarea normelor de siguranţă. Clădirea cu două etaje, în care funcţionau restaurantul, un club rock şi un cazinou, este construită în perioada 1925 - 1926, având planşee şi mare parte din structură din lemn, astfel că focul s-a propagat foarte repede. În cursul zilei de azi urmează să fie făcute publice şi primele concluzii ale anchetelor declanşate în acest caz, iar pompierii speră să poata depista şi cauza probabilă a incendiului. Ei spun însă că deocamdată se iau în calcul toate ipotezele şi este nevoie de timp pentru a se stabili exact de la ce a pornit focul.

Taguri articol


12