Două persoane, soţ şi soţie, au fost ucise şi cei patru nepoţi ai lor au fost răniţi în statul american Florida, duminică, în urma unor furtuni puternice, care au izbucnit din Golful Mexic, generând cel puţin două tornade, au declarat oficiali din cadrul Seviciului Naţional de Meteorologie. Steven Wilson, de 58 de ani, a decedat când o tornadă a distrus o rulotă în care se aflau şapte oameni, situată în regiunea Duette din Florida. Kelli Wilson, soția de 51 de ani a bărbatului, a fugit cu fiul şi cu nepoţii ei, însă ulterior a fost declarată moartă într-un spital, după ce a suferit un atac de cord, a informat publicaţia ”Bradenton Herald”. Cei patru copii, doi băieţi şi două fete cu vârste între 6 şi 10 ani, au fost spitalizaţi, iar viaţa lor nu este în pericol, a mai anunţat biroul şerifului.
Citește și:
Constanța, ferită de ninsoare, dar lovită de vânt puternic
Un uragan neobișnuit pentru luna ianuarie în ultimii 80 de ani, în Oceanul Atlantic
Fenomen rar la Polul Nord. Temperatura a depășit nivelul de 0 grade Celsius
Sute de case evacuate în urma unei furtuni care a lovit Marea Britanie