Primarul interimar al Constanței, Decebal Făgădău, care este și președintele Organizației Municipale a PSD, a declarat că, în urma faptului că Gabriel Stan nu mai este membru al PSD, acesta și-a pierdut, automat, și calitatea de consilier local și, implicit, funcția de viceprimar. Făgădău a precizat că postul de consilier al lui Stan va fi vacantat în ședința următoare a Consiliului Local, când este posibil să fie ales și un nou viceprimar al orașului. Amintim că Gabriel Stan și deputatul Eduard Martin și-au pierdut calitatea de membru al PSD ca urmare a faptului că au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu. Despărțirea celor doi vine după ce Comitetul Executiv Național al PSD a aprobat, în 9 decembrie, un Cod de Etică și Conduită ce prevede excluderea din partid a membrilor judecați pentru fapte penale.