Creatorul francizei ”Războiul Stelelor / Star Wars” plănuieşte să construiască locuinţe la preţuri accesibile pe terenul său din Grady Ranch, California, unde deţin case mai mulţi milionari. George Lucas nu a reuşit să îşi extindă studiourile pe acest teren, astfel încât vrea să folosească spaţiul pentru ceva benefic comunităţii. George Lucas plănuieşte să construiască 224 de locuinţe la preţ redus, pe un teren de patru kilometri pătraţi, pentru familiile care au venituri mici. Există zvonuri că decizia luată de Lucas este un gest de răzbunare asupra comunităţii de milionari care nu i-a permis să-şi construiască studiourile pe acest teren. În ciuda zvonurilor apărute, se pare că George Lucas are şi alte motive, dorind să se asigure că... diferite grupuri economice sunt reprezentate în zonă, după cum a declarat avocatul său.
Cineastul american George Lucas, creatorul francizelor ”Războiul Stelelor / Star Wars” şi ”Indiana Jones”, s-a aflat printre cele 24 de personalităţi din universul artelor şi al industriei de divertisment care au fost decorate cu Medalia Naţională pentru Arte şi Litere, de preşedintele Barack Obama, în iulie 2013, la Casa Albă.