Godzilla furtunilor, aşteptată în toamnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Godzilla furtunilor, aşteptată în toamnă

Justiție 25 August 2015 / 00:00 1718 accesări

Americanii, inventatorii de drept ai scenariilor postapocaliptice, se tem acum că o superfurtună, un El Nino de proporţii istorice, va afecta întreg mapamondul. Fenomenul El Nino se produce atunci când apa de la suprafață, din zona sudică, tropicală a Oceanului Pacific, se încălzește și se deplasează dinspre partea estică a oceanului spre cea vestică, modificând regimul precipitațiilor pe întreg globul și aducând cu sine, deopotrivă, secete, furtuni și inundații în diferite zone ale planetei. Cu cât temperatura apei este mai mare, cu atât fenomenul este mai agresiv. Anul acesta, specialiştii au calculat că furtuna va fi cu două grade mai mare decât media normală. De altfel, tendinţa aceasta a mai fost înregistrată de trei ori în ultimii 65 de ani şi de fiecare dată a fost vorba de furtuni extrem de violente. „Există clar potenţial să fie un soi de Godzilla al El Nino anul acesta”, a explicat un climatolog american.



Ştiri recomandate

12