După câteva rezultate nefavorabile, FC Viitorul a ieșit din pasa neagră, reușind să o învingă pe ASA Tg. Mureș, cu scorul de 3-1 (A. Chițu 43, Fl. Coman 64, Purece 75 / Al. Ioniță I 81), după un joc convingător, disputat duminică seară, pe teren propriu, în etapa a 4-a a Ligii 1. Constănțenii au obținut al doilea succes din acest sezon, iar managerul tehnic Gheorghe Hagi a explicat ce a încercat să schimbe în meciul cu ardelenii.
„Am fost inspirat în privința felului în care am alcătuit echipa, ținând cont și de faptul că am jucat până acum din trei în trei zile. Am intrat pe teren cu picioarele un pic înghețate, temători, dar, după ce au venit și realizările, băieții au început să joace din ce în ce mai bine. Am făcut un joc bun, care aduce aminte de cel din sezonul trecut. Sperăm să fie un nou început pentru o serie de meciuri bune. În mare parte, am făcut lucrurile pe care le-am pregătit la antrenamente. Singurul lucru care nu mi-a plăcut a fost la fazele fixe, unde nu am fost periculoși, așa că trebuie să mai lucrăm, pentru că una vorbim și alta facem. Am repetat de dimineață și până după-amiază, însă unii au uitat. O să le mai repetăm”, a spus Gică Hagi, care l-a remarcat pe atacantul Florinel Coman. În vârstă de 18 ani, acesta a marcat primul său gol în Liga 1 la a 12-a apariție pe prima scenă a fotbalului românesc.
În ciuda jocului bun și a rezultatului, Hagi a anunțat, încă o dată, că ținta pentru acest sezon este menținerea în prima ligă și promovarea jucătorilor tineri. „Noi, dacă vom fi și în sezonul viitor în prima ligă, vom fi fericiți. Sigur, ne dorim să fim cât mai sus, dar acesta-i obiectivul. Și să producem jucători. De aceea le voi face loc celor tineri”, a declarat managerul tehnic al constănțenilor.
Citești și: