Handbaliștii români au învins Italia cu 35-22

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal masculin / Preliminariile CM 2017

Handbaliștii români au învins Italia cu 35-22

Sport 08 Noiembrie 2015 / 20:41 582 accesări

Echipa naţională de handbal masculin a României a dispus duminică seară, la Călăraşi, de reprezentativa Italiei cu scorul de 35-22 (13-12), în cea de-a doua partidă din grupa 2 a preliminariilor europene pentru Campionatul Mondial din 2017, găzduit de Franţa. Înaintea partidei a fost ţinut un moment de reculegere în memoria celor 45 de tineri care au murit în urma incendiului din clubul „Colectiv“.

Marcatorii echipei României au fost Sadoveac 6 goluri, Csepreghi 5, Grigoraş 5, Fenici 4, Novanc 3, Bera 2, Toma 2, Ghionea 2, Stavrositu 2, Onyejekwe 2, Racoţea 1, Iancu 1 gol, iar de la italieni, cele mai multe reușite le-au avut Turkovici 9 şi Maione 5.

În primul meci din grupa 2, tricolorii au pierdut în deplasare cu Austria, scor 24-27 (9-13). Din grupă mai face parte echipa Finlandei, care a pierdut sâmbătă cu Austria, scor 29-32. Astfel, după două etape, Austria este lider al grupei, cu 4 puncte, urmată de România şi Italia, ambele cu 2p, şi Finlanda 0p.

Programul în continuare al tricolorilor este următorul: Finlanda - România (6 ianuarie 2016), România - Finlanda (10 ianuarie), România - Austria (14 ianuarie), Italia - România (16 sau 17 ianuarie). Prima clasată din cele șase grupe ale preliminariilor europene se va califica în play-off, în care se va juca eliminatoriu, între 10 şi 16 iunie 2016, pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial din 2017 (Franţa).



12