HC Dobrogea Sud - Dinamo, derby pentru primul loc în LN de handbal masculin

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Miercuri, de la ora 18.30, în Sala Sporturilor din Constanța

HC Dobrogea Sud - Dinamo, derby pentru primul loc în LN de handbal masculin

Sport 11 Octombrie 2016 / 16:20 1323 accesări
Handbaliștii constănțeni sunt pregătiți pentru duelul cu liderul Ligii Naționale, Dinamo București

Handbaliștii constănțeni sunt pregătiți pentru duelul cu liderul Ligii Naționale, Dinamo București

Intrată în lupta pentru titlul de campioană, după o serie de șase succese consecutive, HC Dobrogea Sud Constanța are șansa de a trece pe primul loc în clasamentul Ligii Naționale de handbal masculin. Pentru a urca în fotoliul de lider, constănțenii au nevoie de un succes în partida cu Dinamo București, programată miercuri, în Sala Sporturilor din Constanța, de la ora 18.30 (în direct la Digi Sport 2 și Dolce Sport 1), în etapa a 8-a. Misiunea echipei pregătite de Djordje Cirkovic se anunță extrem de dificilă, ținând cont că bucureștenii nu au cunoscut înfrângerea în cele zece partide disputate în acest sezon, șapte în campionat și trei în Liga Campionilor.

„Dinamo are o echipă foarte bună, un lot numeros, cu jucători de valoare și multe soluții pentru fiecare post. I-am văzut la ce nivel joacă în Liga Campionilor, dar totul depinde de noi, iar echipa care va greși mai puțin va câștiga. Am zis de la începutul campionatului că vom face totul pentru a ajunge în frunte. Ne-am propus să mergem din victorie în victorie”, a spus căpitanul Laurențiu Toma. „Dinamo nu a mai câștigat de foarte mult timp la Constanța și sper că așa se va întâmpla și de această dată”, a completat portarul și, totodată, președintele grupării de pe litoral, Ionuț Rudi Stănescu.

SPRIJIN DIN PARTEA FANILOR

Handbaliștii constănțeni mizează pe avantajul terenului propriu, mai ales că se așteaptă ca tribunele Sălii Sporturilor să fie pline. „Întotdeauna ne-am bazat pe o sală plină la astfel de meciuri, întotdeauna i-am simțit pe fani alături de noi în momentele dificile, atunci când am avut cel mai mult nevoie de ei. Sunt sigur că și de această dată vor veni în număr mare și aportul va fi consistent și foarte important în economia meciului”, a adăugat Laurențiu Toma.

Celelalte meciuri ale etapei - marți, ora 17.00: HC Odorhei - CSM București (Digi Sport 2 și Dolce Sport 2); miercuri, ora ora 16.00: SCM Politehnica Timișoara - AHC Potaissa Turda (TVR 2), ora 18.00: CSU Suceava - CSM Focșani, CSM Făgăraș - CSM Satu Mare, Dunărea Călărași - HC Vaslui; joi, ora 16.00: HC Adrian Petrea Reșița - Steaua București (TVR 2).

Clasament: 1. Dinamo 19p (golaveraj: 230-203), 2. HC DOBROGEA SUD 18p (205-174), 3. Potaissa 16p (226-190), 4. HC Odorhei 16p (202-188), 5. HC Vaslui 12p (183-189), 6. Steaua 11p (198-195), 7. CSM Focşani 11p (179-182), 8. CSM Bucureşti 9p (205-191), 9. CSU Suceava 9p (190-186), 10. Poli Timişoara 8p (187-190), 11. HC Adrian Petrea Reşiţa 7p (176-189), 12. Dunărea Călăraşi 6p (174-189), 13. Satu Mare 0p (174-212), 14. CSM Făgăraş 0p (153-204).

Citește și:

HC Dobrogea Sud se pregătește pentru spectacol

HC Dobrogea Sud continuă seria victoriilor

Meci dificil pentru HC Dobrogea Sud la Vaslui



12