HC Farul caută prima victorie din acest an

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Handbal (m) / Divizia A

HC Farul caută prima victorie din acest an

Sport 17 Februarie 2016 / 18:18 775 accesări
Tiberiu Savu este unul dintre jucătorii care și-au câștigat un loc de titular la HC Farul

Tiberiu Savu este unul dintre jucătorii care și-au câștigat un loc de titular la HC Farul

Învinsă în primele două etape din returul Seriei A din Divizia A la handbal masculin, HC Farul Constanța va încerca să spargă gheața și să obțină primul succes din acest an duminică, în etapa a 16-a, când va întâlni în deplasare pe Cimentul Bicaz. La prima vedere, constănțenii pleacă din postura de mari favoriți, ținând cont că dau piept cu una dintre codașele clasamentului, însă gazdele s-au întărit puternic în această iarnă, după ce au adus antrenorul și mai mulți jucători de la ACS HD Teleorman Alexandria, formație exclusă din campionat după ce nu s-a mai prezentat la meciuri din cauza problemelor financiare.

„Este un meci împotriva unei echipe reconstruite în această iarnă, cu un antrenor care ne trezește amintiri neplăcute. Este vorba despre fostul tehnician de la Teleorman, care a venit și cu o parte dintre elevii săi, care ne-au învins în tur. Ne lovim din nou de ei, dar ne dorim victoria și ne antrenăm așa cum se cuvine pentru a lua cele trei puncte”, a spus antrenorul Eden Hairi, care a remarcat și greșelile făcute de echipa sa în duelul din etapa precedentă, când a cedat pe teren propriu în fața celor de la Știința Municipal Bacău, scor 32-38. „Din păcate, nu am reușit să gestionăm faze ușoare și mă refer în primul rând la momentele de superioritate numerică, atunci când nu am marcat, ba chiar am primit goluri. Este o problemă pe care trebuie să o remediem destul de rapid, dacă ne gândim la obiectivul stabilit pentru sezonul viitor, promovarea. Cu astfel de probleme va fi greu să-l îndeplinim”, a explicat tehnicianul constănțean.

„Sunt discrepanțe între reprize, dar unii dintre jucători acuză oboseala după cantonamentul din iarnă. În plus, ne-a lipsit și Lekovic. Așteptăm ca duminică să vină și primul succes din acest an”, a adăugat președintele grupării de pe litoral, Nurhan Ali.

Cealaltă formație constănțeană, HC Dobrogea Sud, liderul clasamentului, cu punctaj maxim, va juca sâmbătă, pe teren propriu, cu principala contracandidată la promovare, CSU Suceava. În cazul unui succes, elevii lui Djordje Cirkovic vor tranșa soarta primului loc și se vor putea concentra asupra participării la Final-Four-ul Cupei României.

Clasament Seria A: 1. HC DOBROGEA SUD CONSTANŢA 42 de puncte din 14 jocuri (golaveraj: 567-306); 2. CSU Suceava 37p/14j (502-276); 3. Ştiinţa Municipal Bacău 34p/13j (414-255); 4. HC Buzău 30p/14j (422-353); 5. Poli Unistil Iaşi 27p/14j (408-310); 6. HC FARUL CONSTANŢA 24p/14j (413-384); 7. ACS Atletico Alexandria 15p/12j (340-367); 8. LPS Piatra Neamţ 12p/14j (288-421); 9. CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina 12p/14j (292-432); 10. CSM II Bucureşti 6p/14j (261-305); 11. CSU Târgovişte 6p/10j (249-401); 12. Cimentul Bicaz -1p/13j (200-315); 13. GSIP Moreni -3p/14j (314-545). Echipa ACS HD Teleorman Alexandria a fost exclusă din campionat după ce nu s-a prezentat la meciuri din cauza problemelor financiare.

Citește și:

A doua înfrângere consecutivă pentru HC Farul

Meci dificil pentru HC Farul

Misiune ușoară pentru HC Dobrogea Sud

HC Dobrogea Sud, două jocuri în 24 de ore

HC Dobrogea Sud luptă pentru trofeu la Brăila

Taguri articol


12