Heidi Klum s-a despărţit de iubit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Heidi Klum s-a despărţit de iubit

Monden 29 Ianuarie 2014 / 00:00 618 accesări

Top-modelul german Heidi Klum s-a despărţit de iubitul ei, bodyguardul Martin Kirsten, după o relaţie care a durat aproximativ un an şi jumătate. Despărţirea celebrului top-model, care are şi cetăţenie americană din 2008, de iubit s-a produs în urmă cu câteva săptămâni. Între timp, cei doi şi-au încheiat şi relaţia profesională. „Nu mai lucrează împreună”, a dezvăluit o sursă pentru revista „People”. „În viaţă, totul se rezumă la sincronizare. El a fost un sprijin foarte bun pentru ea după divorţul de Seal. S-au sprijinit unul pe celălalt, însă acum vor merge înainte pe căi separate. Au însă în continuare o prietenie minunată”, a declarat aceeaşi sursă.

Heidi Klum, de 40 de ani, a început relaţia cu Martin Kirsten, de 41 de ani, la câteva luni după ce a depus actele prin care solicita divorţul de cântăreţul Seal, punând astfel capăt unui mariaj de şapte ani. Top-modelul german are patru copii: Leni, de nouă ani, din relaţia cu omul de afaceri italian Flavio Briatore, Lou, de patru ani, Johan, de şase ani, şi Henry, de opt ani, cu cântăreţul Seal.

Heidi Klum, devenită celebră şi pentru participarea la reality show-ul „Project Runaway”, a obţinut în perioada mai 2011 - mai 2012 venituri de 20 de milioane de dolari. S-a situat vreme de mai mulţi ani în primele cinci locuri din topul „Forbes” al celor mai bine plătite manechine din lume. În 2012, editorii revistei nu au mai luat-o în considerare în realizarea topului, pentru că au fost de părere că Heidi Klum este mai mult o femeie de afaceri şi o celebritate multimedia decât un model. Recent, Heidi Klum a devenit membră în juriul emisiunii-concurs „America's Got Talent”, difuzată de postul NBC.



12