Horia Tecău a câștigat finala probei de dublu a turneului de la Madrid

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Horia Tecău a câștigat finala probei de dublu a turneului de la Madrid

08 Mai 2016 / 18:48 451 accesări

Perechea formată din românul Horia Tecău şi olandezul Jean-Julien Rojer a câştigat, duminică, finala probei de dublu de la Madrid Open, scor 6-4, 7-6, împotriva cuplului format din românul Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna.
Perechile Jean Julian Rojer/Horia Tecău şi Florin Mergea/Rohan Bopanna s-au aflat la prima întâlnire directă după finala disputată la Turneul Campionilor, câştigată de Tecău şi Rojer. Favoriţii numărul trei pe lista capilor de serie au început bine ultimul act de la Madrid şi au reuşit să câştige împotriva serviciului în game-ul trei. Horia Tecău şi partenerul său n-au cedat până la final, adjucându-şi prima manşă cu scorul de 6-4.
Setul secund a fost echilibrat. Toţi cei patru jucători au servit foarte bine, iar manşa s-a decis la tiebreak. Tecău şi Rojer au speculat mult mai bine erorile neforţate comise de adversari şi s-au impus cu 7-5, aceasta fiind cea de-a cincea victorie pentru foştii lideri mondiali, din tot atâtea partide disputate cu perechea Mergea/Bopanna.
Horia Tecău şi Jean Julien Rojer au primit un cec de 282.720 euro și 1.000 de puncte ATP, iar învinșii 138.400 euro și 600 puncte ATP, acesta fiind primul trofeu din acest an pentru prechea româno-olandeză.
Horia Tecău a mai cucerit un trofeu în 2016, la BRD Năstase Ţiriac Trophz, alături de Florin Mergea, unde au trecut în finală de cuplul de cuplul Chris Guccione (Australia)/Andre Sa (Brazilia), scor 7-5, 6-4. Cei doi români vor face pereche la Jocurile Olimpice de la Rio, din vara acestui an, unde îşi doresc să cucerească o medalie.



Ştiri recomandate

12