Iar ne mobilizăm uniți împotriva terorismului

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns

Iar ne mobilizăm uniți împotriva terorismului

Externe 25 Martie 2016 / 17:09 546 accesări

”E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune” - o afirmație care, exceptând... versurile, se potrivește perfect onor conducerii UE, ca o concluzie la reuniunea de la Bruxelles de joi, pe tema contracarării terorismului, după atacurile din capitala Belgiei. Uniți luptăm împotriva terorismului și, mai ales, facem schimb de informații și supraveghem mai bine populația, doar-doar vom da de vreun terorist. Ar fi de râs, dacă nu ar fi de plâns, pentru că același gen de discurs s-a auzit la Bruxelles și după atacurile de la Paris și a avut ca rezultat... atacurile de marți din capitala Belgiei.

VÂNĂTOAREA DE TERORIȘTI CONTINUĂ O explozie a fost auzită, vineri, în timpul unei operațiuni a poliției în cartierul Schaerbeek din Bruxelles. Mai mulți martori au spus că au auzit și focuri de armă. În timpul operațiunii ar fi fost neutralizat un bărbat. Zona a fost închisă și încercuită de agenți de securitate înarmați și de camioane militare.

Tot vineri, poliţia germană a arestat, în vestul ţării, două persoane suspectate de legături cu atacurile de la Bruxelles, relatează Deutsche Welle. Forţele speciale l-au reţinut pe Samir E., membru cunoscut al mişcării salafiste locale, într-un raid la Düsseldorf. Anchetatorii vor să afle dacă acesta avea legături cu Ibrahim şi Khalid El Bakraoui, fraţii acuzaţi de atacurile din capitala belgiană. Samir E. a fost arestat de autorităţile turce în apropiere de frontiera siriano-turcă, în 2015, la fel ca şi Khalid, atacatorul de la staţia de metrou Maelbeek. Autorităţile turce i-au suspectat pe ambii că voiau să lupte sau că au luptat deja alături de jihadişti în Siria. Ambii au fost expluzaţi cu aceeaşi aeronavă către Amsterdam. Poliţia germană l-a arestat pe celălalt bărbat, miercuri, la Giessen, la nord de Frankfurt, și a găsit două SMS-uri suspecte, din ziua atacurilor de la Bruxelles, în mobilul acestuia. În primul SMS era menţionat Khalid El Bakraoui. Al doilea SMS conţinea doar cuvântul ”fin” („sfârşit“, în franceză) şi a fost trimis marţi, la ora 9.08. Şapte persoane au fost arestate joi şi vineri de autorităţile belgiene, care au identificat un nou suspect în legătură cu atacurile de marţi. Naim el Hamed, un sirian de 28 de ani, figurează pe o listă a serviciilor de securitate din alte state europene, alături de Mohamed Abrini, Najim Laachraoui şi Khalid El Bakraoui. Naim el Hamed este suspectat că este implicat în atacurile de pe 13 noiembrie de la Paris, soldate cu 130 de morţi şi sute de răniţi. Președintele Biroului Federal de Investigații Penale (BKA), Holger Munch, a avertizat vineri cu privire la pericolul unor noi atentate jihadiste în Germania și în restul Europei, ca urmare a slăbirii grupării Stat Islamic în Siria și Irak. Șeful BKA a declarat pentru cotidianul ”Bild” că SI le-a cerut tuturor susținătorilor să comită atentate în țările în care locuiesc, ceea ce reprezintă un pericol crescut pentru Europa.

Atacurile din Bruxelles s-au soldat cu cel puțin 31 de morți și 316 răniți și au fost revendicate de SI. Doi americani, un britanic, un chinez şi un francez se află printre cele 31 de victime. 12 francezi au fost răniţi în atacuri, dintre care trei grav. Printre răniţi se află circa zece americani, 20 de portughezi, cel puţin opt germani, spanioli, patru români, unguri şi şapte britanici.

IAR NE MOBILIZĂM! Miniştrii pentru Securitate şi ai Justiţiei din UE s-au angajat joi să intensifice lupta împotriva terorismului, după atacurile de la Bruxelles, despre care unii pretind că ar fi fost evitate printr-o mai bună împărtăşire de informaţii şi o legislaţie încă în suspans. Miniştrii au stabilit zece priorităţi, inclusiv intensificarea eforturilor în vederea unui schimb de informaţii, ”veghind la o alimentare sistematică, o utilizare compatibilă şi o interoperabilitate a bazelor de date europene şi internaţionale în domeniile securităţii, transpoturilor şi migraţiei”. ”Multe autorităţi naţionale nu vor să-şi împărtăşească informaţiile cu toţi ceilalţi”, s-a plâns ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere. Miniştrii afirmă totodată că UE va accelera ritmul noilor măsuri antiteroriste care vor fi finalizate, inclusiv o mai veche propunere de începere a stocării datelor pasagerilor companiilor aeriene care călătoresc către, în afara şi în interiorul UE. Acest sistem de înregistrare a numelor pasagerilor (PNR) va ajuta în contracararea criminalităţii şi terorismului, însă programul a fost blocat de PE, din cauza unor îngrijorări privind confidenţialitatea datelor personale. Ministrul austriac de Interne, Johanna Mikl-Leitner, a apreciat că reuniunea de joi reprezintă ”un semnal puternic că toate statele UE sunt unite în lupta împotriva terorismului”. Însă unii miniştri şi-au exprimat scepticismul, având în vedere că UE a făcut promisiuni asemănătoare și în urma atacurilor de anul trecut din Franţa, pe care nu le-a respectat.

Experți israelieni pentru securitatea aeroporturilor spun că nu sunt deloc surprinși de atentatele care au vizat Bruxelles-ul, afirmând că europenii nu sunt pregătiți să facă față teroriștilor. Fostul șef de securitate pentru aeroporturile din Israel, Pini Shif, a declarat că europenii sunt în urmă cu 40 de ani în materie de securitate. ”În Israel sunt integrate mai multe straturi de securitate. Este ca un sistem de cercuri concentrice. Non-stop sunt actualizate listele cu persoane suspecte și se știe imediat cine trebuie să treacă printr-un control de securitate strict”, spune expertul israelian. Primul punct de control de securitate este pe drumul spre aeroport. La bariera de control are loc o verificare vizuală a călătorilor și a celor care îi însoțesc. Mai departe, în sala pentru plecări, persoanele suspecte pot fi controlate și fizic, după o procedură standard. În schimb, în Europa, oricine poate ajunge cu bagaje în sala pentru plecări. Primul control în Europa are loc după tichetarea pentru îmbarcare și după ce bagajele au fost balizate și transferate pe bandă rulantă. După atentatele de la aeroportul din Bruxelles, autoritățile de la Londra, Paris, Frankfurt și-au mărit numărul de polițiști și patrule.

Citește și:

Doi suspecți, reținuți în Germania în legătură cu atentatele de la Bruxelles

Băsescu, acuzat de „terorism politic“

Doi cetățeni americani au murit în atentatele de la Bruxelles

A început procesul împotriva jurnaliștilor care au acuzat Turcia de livrare de arme în Siria

Adresa lui Abdeslam era cunoscută de autorități din decembrie

Poliția belgiană a arestat un bărbat care a fost văzut alături de Khalid El Bakraoui

Încă o persoană a fost arestată în suburbiile Bruxellesului în cazul atentatelor de marți

Salah Abdeslam dă vina pe Abaaoud pentru atentatele de la Paris

Salah Abdeslam intenţiona să comită la Bruxelles atacuri armate similare cu cele de la Paris

Taguri articol


12