Ibrahimovic se retrage din naţionala Suediei după EURO 2016

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Ibrahimovic se retrage din naţionala Suediei după EURO 2016

Sport 21 Iunie 2016 / 18:06 691 accesări
Zlatan Ibrahimovic n-a reușit să marcheze la EURO 2016!

Zlatan Ibrahimovic n-a reușit să marcheze la EURO 2016!

Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic a anunţat că se retrage din echipa naţională. Fostul jucător al lui Paris Saint Germain a făcut anunţul în conferinţa de presă de dinaintea meciului cu Belgia, decisiv pentru calificarea Suediei în optimile Campionatului European din Franța. „Ultimul meci la EURO 2016 va fi şi ultimul al meu pentru Suedia, aşa că sper să nu fie mâine (n.r. - cel cu Belgia). Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat şi întotdeauna voi purta steagul Suediei cu mine”, a declarat Zlatan Ibrahimovic. El nu va mai participa nici la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, programate în august 2016, așa cum era preconizat.

Suedia joacă miercuri, de la ora 22.00, împotriva Belgiei şi are nevoie de victorie pentru a avea şanse reale de calificare în optimi. Naţionala în care joacă Zlatan este însă singura echipă din istoria Campionatului European care n-a tras niciun şut pe spaţiul porţii în primele două partide jucate la turneul final! Singurul gol marcat de Suedia în Franța a fost un autogol al irlandezului Ciaran Clark...

Atacantul în vârstă de 34 de ani a jucat 115 partide la echipa naţională, marcând 62 de goluri şi reuşind patru hat-trick-uri. Este cel mai bun marcator all-time al Suediei. Ibrahimovic a devenit liber de contract în această vară şi există informaţii că va semna cu Manchester United, dar, din cauza unei clauze din contractul cu PSG, nu-și poate anunța viitoarea echipă decât după 30 iunie 2016.

Citește și:

Zlatan Ibrahimovic va semna cu Manchester United după 1 iulie

Ibrahimovic, dorit la Manchester United ca jucător și ca secund al lui Mourinho

Ibrahimovic și-a anunțat plecarea de la PSG



12