Incendii puternice pe Coasta de Vest a SUA

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendii puternice pe Coasta de Vest a SUA

22 Iunie 2015 / 00:00 680 accesări

Incendiile de pădure care afectează Coasta de Vest a SUA, din Alaska până în California, au constrâns sute de persoane să-şi părăsească locuinţele şi au distrus zeci de clădiri, relatează Reuters. Flăcările, care se extind din cauza rafalelor de vânt şi secetei în regiune, au provocat deja numeroase pagube. Într-o pădure naţională din împrejurimile oraşului Los Angeles, 500 de pompieri sprijiniţi de avioane-cisternă şi buldozere încearcă să stingă ”Lacul de foc”, un incendiu de amploare care afectează 4.500 de hectare şi ameninţă să traverseze, în apropiere de orăşelul Big Bear, Autostrada 38, a anunţat Departamentul pentru pompieri din San Bernardino. În Alaska, 900 de pompieri luptă împotriva a 56 de incendii, dintre care două foarte importante. La Willow, la 65 de kilometri nord de Anchorage, un incendiu a distrus 2.800 de hectare, în timp ce la Sterling, la 225 de kilometri sud de Anchorage, 3.000 de hectare sunt devastate de flăcări. Incendiile au distrus 40 de locuinţe şi au constrâns aproape o mie de persoane să-şi părăsească locuinţele. În Arizona, pompierii au anunţat că au identificat un incendiu care a cuprins 600 de hectare de vegetaţie şi ameninţă 2.000 de locuitori din Kearny, la 145 de kilometri sud-est de Phoenix.



Ştiri recomandate

12