Incendiu într-o tabără de refugiați. Cel puțin 18 imigranți au murit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Incendiu într-o tabără de refugiați. Cel puțin 18 imigranți au murit

24 Noiembrie 2015 / 16:32 538 accesări

Cel puţin 18 imigranţi africani au murit şi alţi 37 au fost răniţi, marţi, după ce un incendiu a izbucnit într-o tabără de refugiaţi din sudul Algeriei, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Incendiul a izbucnit în tabăra de refugiaţi din provincia Ourgla, situată la 500 de kilometri de capitala Alger, potrivit postului de radio naţional din Algeria, care citează serviciile de protecţie civilă.

În tabără se aflau 650 de imigranţi africani care provin din ţările sărace învecinate pentru Mali şi Niger.

Regiunea de sud a Algeriei a devenit parte a unui traseu frecventat de imigranţii africani care pleacă din ţările lor din cauza sărăciei. Mulţi se îndreaptă către Libia, de unde se îmbarcă pe vase supraaglomerate pentru a traversa Marea Mediterană ca să ajungă în Europa, în timp ce alţii rămân în Libia şi în Algeria.

Autorităţile algeriene au început să repatrieze sute de refugiaţi din Niger în baza unui acord cu Guvernul din Niger.

Potrivit presei algeriene, a fost lansată o investigaţie a serviciilor secrete pentru a determina cauzele incendiului.



Ştiri recomandate

12