Începe Săptămâna Națională a Voluntariatului!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Ce activități sunt programate pentru elevi

Începe Săptămâna Națională a Voluntariatului!

Educație 07 Mai 2016 / 08:57 996 accesări

Cu ocazia Săptămânii Naţionale a Voluntariatului (SNV) (9 - 15 mai) şi a sloganului din acest an - “Orice zi e bună pentru a fi voluntar!”, Asociaţia Civicum Voluntaris a reunit în diferite formule de parteneriat reprezentanţi ai societăţii civile şi ai instituţiilor publice, pentru a marca prin activităţi specifice perioada dedicată promovării voluntariatului. SNV este iniţiativa asociaţiei Pro Vobis - Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat, care a devenit astfel coordonatorul SNV la nivel naţional (http://www.saptamanavoluntariatului.ro). Activitățile propriu-zise sunt dezvoltate, finanțate și implementate direct de partenerii locali SNV. Iată ce activități se organizează la Constanța în cadrul SNV:
10 mai 2016 - „Biblioteca Vie”
Locaţie: Colegiul Național „Mihai Eminescu” Constanța, orele 13.00 - 15.00 - Elevii vor fi încurajaţi să dialogheze cu autori ai cărţilor din bibliotecă.
Organizatori: Asociaţia Civicum Voluntaris, Asociaţia pentru Promovarea Egalităţii între Tineri ADAPTO, Comitetul Național pentru Drepturile Copilului Constanța, Fundația „Giovanni Bosco“.

11 mai 2016 - „Oferte de voluntariat pentru tineri”
Locaţie: Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Ovidius“ Constanța, orele 11.00 - 13.00 - Masă rotundă la care participă un număr de 16 organizații, care își vor prezenta ofertele activităților de voluntariat și competențele dobândite de voluntarii lor astfel încât un număr mare de studenți să se implice în activități de voluntariat.
Organizatori: Asociația Civicum Voluntaris și Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea „Ovidius“ Constanța.

12 mai 2016 - „Voluntariat, Creativitate şi Sport pentru Sănătate”
Locaţie: Plaja Modern, orele 11.00 - 15.00 - Elevii unităților de învățământ vor fi invitați să fie creativi prin joc, să facă sport și să dea o mână de ajutor pentru buna desfășurare a activității, adică să fie și ei voluntari. La final, o surpriză: vor scrie ”SNV” într-un lanț uman din toți cei prezenți.
Organizatori: Asociaţia Civicum Voluntaris, Asociaţia „Sport pentru Sănătate“, Asociația pentru promovarea educației creativ-ecologice și abilităților inovative, Asociația “România - Dacia Casa Noastră” și Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Constanţa.

12 mai 2016 - „Vrem să fim voluntari!”
Locaţii: intersecţiile Gară, Kaufland, Dacia, Delfinariu, parcurile Oleg Danovski, Tăbăcărie și Piața Ovidiu, orele 16.00 - 17.00 - Echipe de voluntari vor fi prezente în aceste locuri purtând cartoane mari având inscripţionat cuvântul „VOLUNTARIAT”, pentru sensibilizarea pietonilor prin impact vizual.
Organizatori: Asociaţia Civicum Voluntaris, Comitetul Naţional pentru Drepturile Copilului Constanţa, Fundația „Giovanni Bosco“.

13 mai 2016 - Spectacolul „Primăvara și Fructele sănătoase”
Locaţie: Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România, orele 13.30 - 15.00 - Prezentarea scenetei „Primăvara şi Fructele sănătoase”, premiată cu menţiune la Festivalul de teatru al copiilor “Arlechino”, în fața unui număr de peste 100 de elevi. Sceneta a fost realizată de voluntari, în cadrul proiectului ”Emoția are S.E.N.S.”, proiect derulat de Asociaţia Civicum Voluntaris și Asociația pentru promovarea educației creativ-ecologice și abilităților inovative pentru 17 copii din Centrul de zi Agigea.
Organizatori: Asociația Civicum Voluntaris și Asociația pentru promovarea educației creativ-ecologice și abilităților inovative.

13 mai 2016 - „Tricoul Unității”
Locaţie: Parcul Oleg Danovski, orele 14.00 - 16.00 - Elevii unităților de învățământ vor fi invitați să participe la diferite activități realizate de organizațiile prezente și să cunoască ce este voluntariatul. La final vor crea un tricou pe care vor fi puse toate siglele organizațiilor participante.
Organizatori: Asociația Civicum Voluntaris, Comitetul Național pentru Drepturile Copilului Constanța, Fundația „Giovanni Bosco“, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța.



12