Indienii de la Tata Motors cumpără circuitul de Formula 1 de la Silverstone

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Automobilism / Formula 1

Indienii de la Tata Motors cumpără circuitul de Formula 1 de la Silverstone

Sport 15 Februarie 2016 / 16:42 858 accesări
Imagine cu circuitul de Formula 1 de la Silverstone

Imagine cu circuitul de Formula 1 de la Silverstone

Miticul circuit auto de la Silverstone, gazda Marelui Premiu de Formula 1 al Marii Britanii, va fi vândut în următoarea perioadă pentru suma de 32 de milioane de euro, relatează ziarul „Daily Mail“. Conform sursei citate, cumpărătorul este compania auto Jaguar Land Rover. Silverstone este proprietatea British Racing Drivers Club (BRDC), Clubul Britanic al Piloților, un grup de 850 piloți de curse condus de John Grant și printre ai cărui componenți se numără Damon Hill, Nigel Mansell, Jenson Button și Lewis Hamilton, cu toții campioni mondiali de Formula 1. Silverstone este primul circuit care a găzduit o cursă de Formula 1, pe 13 mai 1950. El are o lungime de 5.891 km și tribune cu o capacitate de 150.000 locuri.

În spatele constructorului auto Jaguar Land Rover se află grupul indian de firme Tata Motors, care controlează cele două prestigioase mărci auto britanice. Principala dorință a BRDC este de a reduce riscul pierderilor financiare la care s-a expus în ultimii ani. De notat că Marele Premiu al Marii Britanii este singura cursă din Campionatul Mondial de Formula 1 care nu primește niciun ajutor guvernamental, de nicio natură!

În 2014, proprietatea BRDC a fost evaluată la 22,9 milioane lire sterline, iar Tata Motors va achita 25 de milioane. Pentru ca indienii să intre în posesia circuitului este nevoie și de acordul lui Bernie Ecclestone, președinte al Formula One Management și deținător al drepturilor comerciale asupra Campionatului Mondial de Formula 1. În 2009, BRDC a semnat cu conducerea Formulei 1 un contract prin care Marele Premiu al Marii Britanii se va desfășura la Silverstone pentru încă 17 ani, până în 2026.

Citește și:

Probleme pentru cursa de la Monza, Marele Premiu de Formula 1 al Italiei

Renault și-a prezentat monopostul pentru noul sezon de Formula 1

Renault renunță la serviciile lui Pastor Maldonado



12