Infrastructura primară, principala problemă a irigaţiilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Deşi preţul energiei este mai mic

Infrastructura primară, principala problemă a irigaţiilor

Social 20 Martie 2014 / 00:00 583 accesări

Din 1990 şi până în prezent, sistemul de irigaţii al României a fost distrus sistematic. Hoţii de fier vechi au furat cam tot ce s-a putut, astfel că majoritatea sistemelor de irigaţii s-au dus pe apa Sâmbetei. Infrastructura primară reprezintă principala problemă a irigaţiilor, iar acolo ar fi nevoie de un miliard de euro pentru a reabilita tot ceea ce există în proprietatea statului, a spus ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. „Cred că din punct de vedere strategic, din punct de vedere al interesului naţional, această infrastructură trebuie să rămână în continuare în proprietatea statului. Mă refer la staţiile de pompare, la canalele magistrale, astfel încât în anumite amenajări de irigaţii să nu existe fermieri mai mici care să fie sufocaţi de fermierii mai mari”, a precizat Constantin. Pentru a veni în sprijinul fermierilor, în acest an, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare a cumpărat de pe platforma specializată a Bursei Române de Mărfuri o cantitate de energie electrică de 88.319 MWh, la un preţ de 164,74 de lei pe MWh, cu 27% mai mic faţă de preţul de achiziţie din 2013, de 225 de lei/MWh. „Au fost cumpărate cantităţi foarte mari de energie pentru a fi pregătiţi pentru vară la un preţ cu 25-30% mai mic. Este foarte important pentru că energia reprezintă 80% din preţul final pe care îl plăteşte un utilizator al apei pentru irigaţii. În felul acesta îi stimulăm pe toţi cei care vor să irige în cazul în care va fi secetă”, a spus Constatin. El a precizat că, pe măsură ce se vor face şi investiţii cu fonduri europene în sistemele de irigaţii, Ministerul Agriculturii va fi şi mai pregătit să răspundă eventualelor probleme generate de condiţiile meteo.



12