Înjunghiat pentru un loc de parcare

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Înjunghiat pentru un loc de parcare

Eveniment 26 Septembrie 2015 / 21:47 667 accesări

Un bărbat de 36 de ani s-a aflat joi seară la un pas de moarte, după ce a fost înjunghiat într-o parcare aflată lângă Șantierul Naval "Daewoo" Mangalia. Oamenii legii spun că incidentul a pornit după ce victima, care își aștepta un amic, s-a luat la ceartă cu agresorul. Acesta din urmă îi ceruse să își mute autoturismul, iar omul refuzase să-i facă pe plac. Potrivit anchetatorilor, după câteva schimburi de replici, suspectul s-a enervat peste măsură și, fără să stea pe gânduri, s-a repezit către bărbatul de 36 de ani și l-a lovit cu un cuțit în zona pieptului... Victima s-a prăbușit la pământ... A reușit, cu ultimele puteri, să pună mâna pe telefon și să apeleze linia unică 112 pentru a cere ajutor. La fața locului au sosit polițiștii din Mangalia și un echipaj SMURD, care l-a transportat pe bărbat la spital. Oamenii legii spun că agresorul a reușit să fugă. Surse judiciare au precizat că, până vineri după-amiază, suspectul nu fusese identificat. Pe de altă parte, medicii legiști care l-au examinat pe bărbatul de 36 de ani au stabilit că rana suferită de acesta i-a pus viața în pericol. Ca urmare, încadrarea juridică a faptei este tentativă de omor. Polițiștii continuă cercetările pentru prinderea autorului, dar și pentru a elucida împrejurările exacte în care atacul a avut loc. Ancheta este coordonată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

Sugestii -http://www.telegrafonline.ro/1441400400/articol/search/307813/femeie_injunghiata_de_concubinul_gelos.html

http://www.telegrafonline.ro/1439326800/articol/search/306145/injunghiat_pentru_furt_de_struguri.html



Ştiri recomandate

12