Instanţa decide una, consilierii votează alta

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
În CL Kogălniceanu

Instanţa decide una, consilierii votează alta

Administrație 29 Noiembrie 2013 / 00:00 1212 accesări

Scandalul în care este implicat viceprimarul comunei Mihail Kogălniceanu, Iulian Boldea, continuă să ocupe primul loc în preocupările aleşilor locali din comună. A trecut mai bine de un an de când Iulian Boldea, pe atunci consilier local, a fost exclus din partidul pe lista căruia a fost ales, respectiv PP-DD. Asta în urma unui scandal bazat pe faptul că el ar fi trădat cauza partidului şi s-ar fi alăturat taberei puterii din Consiliul Local (CL), respectiv PNL. Prin urmare, conform legii, consilierul ar fi trebuit să părăsească CL şi, în locul său, să fie numită o altă persoană de pe lista de supleanţi a partidului. Nu s-a întâmplat aşa pentru că Boldea susţine că excluderea sa nu a fost făcută în condiţiile legii, motiv pentru care el nu ar trebui să-şi dea demisia. Aşa se face că, acum un an, au fost înaintate acţiuni în instanţă şi, de atunci, scandalul s-a mutat la instanţele de judecată.

PLÂNGERE PENALĂ Totul până la mijlocul acestei luni. În 13 noiembrie, Curtea de Apel Constanţa a decis definitiv că Iulian Boldea şi-a pierdut mandatul de consilier. Aceeaşi instanţă a decis să oblige CL să constate că alesul local nu mai deţine această funcţie, să declare postul vacant şi apoi să numească o altă persoană în loc. Chiar dacă instanţa a dispus ca toate aceste lucruri să se întâmple până în 23 noiembrie, primarul a convocat abia miercuri, 27 noiembrie, aleşii în şedinţă. Că Boldea trebuie să predea mandatul cred doar instanţa şi o parte din aleşii locali. Majoritatea consilierilor sunt de părere că el trebuie să rămână în Consiliu şi au votat în consecinţă. „Nu se respectă o decizie a instanţei. Am făcut o plângere penală împotriva primarului, pentru că a redactat o hotărâre de suspendare şi nu de constatare a încetării mandatului. Refuză să pună în aplicare o hotărâre judecătorească. Aşteptăm să fie redactate şi proiectele şi, după ce vor ajunge la Prefectură, le vom notifica, sperând că se va aplica legea“, a declarat consilierul local PSD Iosif Valer Mureşan. Pe de altă parte, consilierul local al PP-DD Ion Scupra spune că se impune aplicarea deciziei instanţei, în condiţiile în care Boldea nu mai reprezintă partidul. Am încercat să cerem şi părerea primarului Ancuţa Belu, însă nu a fost de găsit.



12