Întâlnire între George Clooney și cancelarul Angela Merkel pe tema refugiaților

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Întâlnire între George Clooney și cancelarul Angela Merkel pe tema refugiaților

12 Februarie 2016 / 21:34 691 accesări

Cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit vineri la Berlin cu actorul american George Clooney cu care a discutat despre situația refugiaților, șefa executivului federal menționând că întâlnirea a fost "foarte bună", scrie AFP.

''Am discutat despre angajamentul organizației nonguvernamentale Comitetul Internațional pentru Refugiați (IRC) al lui George Clooney, al soției sale Amal și al lui David Milliband, fostul ministru de externe britanic și președinte al IRC'', a spus Angela Merkel în timpul unei conferințe de presă organizată alături de omologul său polonez Beata Szydlo.

''Am mai discutat despre posibilitățile ca un ONG și un guvern să lucreze împreună asupra cauzelor care obligă oamenii să fugă din țările lor și de asemenea despre cum putem ajuta oamenii să se implice în această cauză'', a mai spus Angela Merkel.

Un pic prea târziu, serviciul de presă al cancelariei federale a anunțat pe Twitter întâlnirea și a publicat fotografii de la aceasta.

Această întâlnire, dorită de George Clooney, a permis schimbul de idei asupra chestiunii refugiaților dar și asupra conflictelor internaționale, a precizat purtătoarea de cuvânt a cancelariei federale Christine Wirtz.

Cotidianul german Berliner Zeitung a pus în discuție oportunitatea acestei întâlniri, menționând că aceasta s-ar putea întoarce împotriva cancelarului german.

Întâlnirea cancelarului cu un actor într-un moment în care are există o încredere scăzută în politicile sale despre migrație ar putea să i se reproșeze că preferă luminile de la Hollywood mai mult decât rezolvarea problemelor urgente ale țării, a scris Berliner Zeitung.

Clooney, care se află la Berlin cu prilejul premierei filmului "Ave, Caesar!" care a deschis competiția principală a Festivalului internațional de film, și-a exprimat intenția de a se implica în criza refugiaților și de a discuta cu Angela Merkel. Cunoscut pentru implicarea sa în cauze umanitare, în special în criza din Darfur, actorul american a anunțat în timpul unei conferințe de presă că va dori să discute cu Angelei Merkel ''care sunt mesajele ce pot fi transmise și ce putem face pentru a ajuta''.

În plină criză privind migranții, Berlinala alocă anul acesta o atenție particulară acestui subiect, în timp ce Germania a primit în 2015 peste un milion de solicitanți de azil. Filmul documentar ''Fire at Sea'' al regizorului italianului Gianfranco Rossi tratează cazul insulei italiene Lampedusa, însă mai sunt și alte filme care participă la alte secțiuni ale festivalului și care aduc în discuție tema impactului migrațiilor într-o lume globalizată.

Berlinala va organiza de asemenea diferite inițiative pentru refugiați, strângeri de donații, invitații la proiecții ale filmelor sau diferite stagii cu echipa festivalului.

Taguri articol


12