Oamenii frumoși sunt rari, tot mai rari. De aceea sunt ușor de recunoscut după lumina care li se revarsă pe chip din interior și care nu le arată vârsta. Dar ca să-i afli trebuie să găsești un moment de răgaz, în această goană nebună-nebună, pentru a le asculta povestea. Un astfel de om este și Veturia Suciu, din comuna clujeană Cojocna. Am întâlnit-o croșetând, cu ochelari la ochi, îmbrăcată în port popular, în fața Muzeului de Artă Populară (MAP), unde se desfășoară evenimentul „Meșteșuguri tradiționale. Costumul popular - tradiție și modernitate”. Vârsta nu și-o zice din prima - are 84 de ani -, dar îi place să spună că este „trecută de 75 de ani”.

Numele ei are o poveste specială. „Sora lu' mama a făcut liceu, facultate - din desagii bunicului - cu Veturia Goga (n.r. - soția lui Octavian Goga) și de dragul acestei prietenii mi-a pus numele acesta, care este un nume rar”, spune meștera populară.

Este o pildă vie pentru cei din jur, deoarece duce mai departe o tradiție veche și la 84 de ani încă mai coase „cu ciocănele”. La standul din fața MAP, deschis până mâine, inclusiv, de la ora 9.00 până la lăsarea întunericului, Veturia Suciu croșeta, ieri, cot la cot cu fiica sa, Adriana Dejeu, singurul copil rămas din cei trei cu care a hărăzit-o Dumnezeu.

„DE MICUȚĂ MI-A PUS MĂICUȚA ACUL ÎN MÂNĂ” Știe să coasă de când era mică, iar această pasiune a ținut-o în viață după multe încercări. „De micuță mi-a pus măicuța acul în mână. De mică am prins drag pentru lucrul manual. Pe lângă ce am învățat de la mama, am fost înzestrată și de Dumnezeu cu har. Am început să-mi creez singură modele”, spune Veturia Suciu.  

În vara lui 1945 a trecut printr-un mare necaz. „Pe 6 august 1945, o căzut o mare nenorocire peste familia mea. L-am pierdut pe tata. Fulgerător. A fost greu, am rămas acasă și nu am mai făcut studiile, deși am fost admisă la liceu cu medie mare, peste 9”, își amintește bătrâna cu ochi blânzi și plini de lumină.

Firul poveștii ei continuă lin ca ața din ghemul roșu din care croșetează. „M-am măritat de tânără cu un băiat harnic și frumos, Alexandru. A fost pe front, a fost veteran de război, am făcut gospodărie mare, am crescut trei copii cu frică și cu credință de Dumnezeu”, spune Veturia Seciu.            

Firul de ață se transformă în șnur și Veturia Suciu își amintește de o altă dramă, moartea fiului său de 25 de ani. A murit la Constanța, într-o vacanță, în anul 1980. „Când am ajuns acasă cu băiatul în sicriu, am intrat în grădină. Abia atunci am observat că am un păr cu trei ramuri și tot atunci am văzut cum s-a rupt o creangă, cu zgomot, semn că o ramură din familia mea nu mai este”, își amintește cu nestinsă durere. 

„SĂ ȘTIȚI CĂ MULȚI CU STUDII SUPERIOARE, CU FACULTĂȚI NU AU REALIZAT CE AM FĂCUT EU CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU” Cea de-a treia încercare prin care a trecut, moartea soțului, s-a petrecut în anul 2000.  Pierderea a venit cu o mare izbăvire. „Nu-mi mai găseam liniștea nici în artă, nici în țesut. Am rămas acasă, m-am pus în genunchi și am spus: „Maica Domnului, te rog, ajută-mă să fac ceva, să-mi găsesc liniștea“. Apoi m-am pus și am scris 13 foi de caiet studențesc”, își amintește Veturia Suciu. I le-a arătat etnologului dr. Maria Bocșe și așa a apărut volumul „Cojocna. Mărturii etnografice de pe plaiurile someșene”, scris în anii 2003 și 2011. „Să știți că mulți cu studii superioare, cu facultăți nu au realizat ce am făcut eu cu ajutorul lui Dumnezeu”, spune bătrâna care nu-și arată vârsta.

Din 1994, Veturia Suciu participă la târgurile populare din țară, prin mijlocirea Muzeului Satului „Dimitrie Gusti” din București. Este co-fondatoare a Asociației Meșterilor Populari Clujeni, înființată cu sprijinul Centrului de Creație și Conservare a Culturii Române Clujene. A reprezentat cu succes România și arta tradițională în Italia, Franța, Polonia, Slovacia, Grecia, Turcia. Din 1999, este membră a Academiei Artelor Tradiționale din România, secția țesut.

Veturia Suciu țese și coase de toate. Dar cea mai mare bucurie o are când face câte un costum de botez pentru prunci. Ochii i se umezesc când vede puiul de om îmbrăcat în straie țărănești. Însă are o mare durere. „Tare mă doare când aud expresia „țăran prost”. Eu sunt țărancă și cu mândrie îmi port numele. Țăranul are sufletul nobil și mare credință în Dumnezeu”, conchide Veturia Suciu.