Constanța are o istorie fascinantă. Orașul de azi se înalță pe ruinele vechiului Tomis, iar urmele civilizațiilor de altădată, care au trăit pe acest tărâm, coexistă alături de edificiile moderne și contemporane. Martor, dar și creator al istoriei arhitecturale dobrogene a ultimelor decenii, Dan Corneliu a imortalizat în schițe clădirile de legendă ale Constanței. 65 dintre aceste crochiuri, realizate în mare parte în anii 1980, au fost așezate într-un album de colecție, bilingv, intitulat: „Constanța anilor 1980 / Constanta in the 1980's”, apărut, anul acesta, la editura „Ex Ponto”, traducerea în limba engleză fiind realizată de Corina Apostoleanu.
Volumul a fost lansat, miercuri, în aula Bibliotecii Județene Constanța (BJC) „Ioan N. Roman”, în prezența distinsului autor și a unui public numeros, format din oameni de cultură tomitani și arhitecți dobrogeni. Au depus mărturie despre vivacitatea de care dă dovadă Dan Corneliu, la cei 92 de ani ai săi, dar și despre efortul său creator, invitați speciali - Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, starețul Mănăstirii Dervent, părintele Andrei Tudor, arhitectul Radu Cornescu, scriitorul Ovidiu Dunăreanu, dar și amfitrioana manifestării, directorul BJC, Corina Apostoleanu.
În cuvântul înainte al lucrării - „Un grafician atipic”, prozatorul dobrogean Ovidiu Dunăreanu i-a făcut arhitectului un portret sugestiv: „La cei nouăzeci și doi de ani ai săi - născut pe 23 iunie 1923, în localitatea Vidra, județul Vrancea -, autorul acestor schițe reprezentând imagini din Constanța, arhitectul Dan Corneliu, este, înainte de orice, un om fermecător, cu o minte sclipitoare și cu un suflet la fel de curat și de frumos precum noua catedrală ce poartă numele Sfântului Iachint de la Vicina, pe care a proiectat-o și care se construiește, în momentul de față, în curtea Mănăstirii Dervent”.
„UN MEMORIAL AL CONSTANȚEI” Arhitectul Radu Cornescu a subliniat că Dan Corneliu, colegul său de breaslă și, totodată, vecinul său de bloc, este „autorul a zeci de mii de schițe și desene umoristice”, care, fie că sunt realizate în peniță, stilou sau carioci, sunt foarte expresive și „făcute la secundă”. „Acest album este o bijuterie, un memorial al Constanței”, a subliniat Ovidiu Dunăreanu.
INSPIRAT DE „VECINUL SĂU”, CAZINOUL Despre cum s-a născut acest album, Dan Corneliu a scris în prefața lucrării pe care o semnează: „Dorința pe care am avut-o, de a desena orașul Constanța, am pornit-o chiar din apartamentul unde locuiesc. Lăsând la o parte nr. 13 al blocului, care s-ar părea că nu prea e cu ghinion, aveam, în fiecare moment când stăteam acasă, imaginea vecinului meu de vis-a-vis, a Cazinoului, imagine care între timp s-a schimbat, s-a metamorfozat”.
De aceea, nu trebuie să surprindă pe nimeni că albumul se deschide chiar cu acest edificiu emblematic al Constanței.
EDIFICII ȘI STRĂZI CU VALOARE DE SIMBOL Schițele surprind și alte clădiri și locuri cu valoare de simbol ale Constanței: Piața Ovidiu, Portul Tomis, Farul Genovez, fostul hotel Carol, Casa cu Lei, Banca Românească. Sunt prezentate edificii de cultură, precum fațada Muzeului de Artă Populară sau Teatrul de Stat Constanța, dar și străzi cu rezonanță antică, precum Marcus Aureliu sau Callatis. Nu lipsesc nici schițele unor lăcașuri de cult, precum: Biserica Greacă, Biserica Romano-Catolică „Sfântul Anton”, Moscheea „Carol I”, Templul Evreiesc de pe strada Mircea cel Bătrân, demolat în 1985.
„Albumul privind orașul Constanța face parte dintr-o suită de imagini și peisagii, cu monumente și chiar oameni întâlniți în drumul meu, în țară și străinătate. Dobrogea este punctul terminal al peregrinărilor mele, și la propriu, și la figurat, și pot să afirm că-i aparțin, mai puțin cu trupul, pentru că nu sunt născut aici, dar cu sufletul sunt complet adaptat la acest ținut mai puțin ospitalier, după părerea unor oameni superficiali, care-l văd ca o întindere de nisip cât vezi cu ochii sau un podiș”, spune Dan Corneliu despre „darul” său oferit orașului de la Marea Neagră.
Citește și: