La nivel național - cu 9,13% mai puține infracțiuni decât în 2015

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
IGPR: În sezonul estival 2016

La nivel național - cu 9,13% mai puține infracțiuni decât în 2015

17 Septembrie 2016 / 16:29 756 accesări

În sezonul estival 2016, la nivel național, au fost sesizate cu 9,13% mai puține infracțiuni decât anul trecut, anunță Poliția Română.

Potrivit IGPR, o atenție deosebită a fost acordată cetățenilor care au ales să-și petreacă vacanța pe litoralul românesc, astfel încât la finalul sezonului estival 2016, în această zonă, s-a constatat o scădere a faptelor de natură penală, cu 28% față de perioada similară a anului 2015.

''În perioada 15 iunie - 15 septembrie, peste 11.000 de polițiști au acționat, zilnic, la nivel național, pentru siguranța cetățenilor, prevenirea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în zona litoralului, a stațiunilor montane sau în alte zone turistice'', arată IGPR într-un comunicat transmis AGERPRES.

De asemenea, au fost aplicate 724.427 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 203.606.547 de lei, și au fost confiscate bunuri de 8.392.040 de lei.

Totodată, polițiștii au depistat 1.476 de persoane urmărite, dintre care 1.210 la nivel național și 266 la nivel internațional.

O atenție deosebită s-a acordat siguranței rutiere, polițiștii acționând, prioritar, pentru combaterea principalelor cauze generatoare ale accidentelor de circulație și fluidizarea traficului.

În această perioadă, au fost aplicate 573.954 de sancțiuni, ca urmare a încălcării normelor OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 3.912 pentru consum de alcool și 200.398 pentru încălcarea regimului legal de viteză.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 37.779 de permise de conducere, dintre care 4.438 pentru consum de alcool și 9.232 pentru viteză și au retras 15.076 de certificate de înmatriculare auto.



12