Lansarea cărţii lui Vişniec, „compromisă” de epuizarea rapidă a volumelor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
S-a întâmplat ieri, la Universitatea „Ovidius”

Lansarea cărţii lui Vişniec, „compromisă” de epuizarea rapidă a volumelor

Cultură 07 Octombrie 2014 / 00:00 944 accesări

Matei Vişniec, unul dintre cei mai apreciaţi dramaturgi contemporani de origine română, este „omul lunii octombrie” la Universitatea „Ovidius”, care astăzi, de la ora 11.00, în Sala Senatului, îi va decerna titlul de Doctor Honoris Causa. Pentru a-i omagia creaţia literară, care cuprinde atât teatru, cât şi poezie, Facultăţile de Artă şi Litere, prin Centrul de Cercetare şi Dezvoltare Profesională „Studiile Româneşti în context internaţional” (STUR), au organizat conferinţa internaţională „Literatura, teatrul şi filmul, în onoarea dramaturgului Matei Vişniec”, care s-a deschis ieri şi continuă şi astăzi, în sala SS din Campus, Corp A.

Unul dintre punctele principale de pe agenda conferinţei de ieri a fost masa rotundă „Teatrul lui Matei Vişniec”, moderată de conf. dr. Marina Cap-Bun. „Personaj principal” al acestui eveniment a fost, aşa cum era de aşteptat, Matei Vişniec, care a răspuns întrebărilor din sală. La o singură întrebare, însă, a ocolit răspunsul: „Care este personajul în care a investit cea mai multă energie”. În cadrul întâlnirii, el a spus că nu a fost niciodată nici actor, nici regizor şi a evocat un moment „traumatizant” din copilăria petrecută la Rădăuţi, când trebuia să recite pe scenă o poezie patriotică ale cărei versuri le uitase. „M-au marcat pe viaţă acele momente. Mi-am zis: „Eu pe scenă n-o să fiu”. Şi am devenit scriitor”, a spus Vişniec.

O LANSARE EDITORIALĂ... ATIPICĂ Cel de-al doilea moment important al zilei a fost lansarea celui mai recent roman al său, „Omul din care a fost extras răul”, apărut anul acesta, la editura Cartea Românească. Din păcate pentru cei prezenţi şi din fericire pentru industria de carte românească, evenimentul a fost „o lansare de carte fără carte, care s-a vândut ca pâinea caldă”, după cum bine a formulat conf. univ. dr. Marina Cap-Bun. Din fericire, autorul a venit cu mai multe volume, dintre care unul l-a dăruit bibliotecii Universităţii „Ovidius”. El a prezentat, pe scurt, povestea celor trei piese din volum, de o actualitate covârşitoare - „Omul din care a fost extras răul”, „ De ce Hecuba” şi „Cabaretul Dada (piesă în vrac şi în lucru permanent)” - ultima dintre ele, în ordinea apariţiei la cuprins, fiind dedicată „unui fenomen tipic românesc şi universal”, dadaismului, „un produs românesc”. În compensaţie pentru absenţa cărţii, organizatorii evenimentului i-au făcut o surpriză dramaturgului, proiectând o înregistrare a spectacolului „Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”, montat de tânărul regizor Adrian Tamaş la Piatra Neamţ.

AZI, „CAII LA FEREASTRĂ” Astăzi, de la ora 18.30, în încheierea conferinţei „Literatura, teatrul şi filmul, în onoarea dramaturgului Matei Vişniec”, programată în Aula Magna de la sediul vechi al universităţii tomitane, de pe bulevardul Mamaia, masteranzii şi studenţii Facultăţii de Arte vor prezenta spectacolul „Caii la fereastră”, de Matei Vişniec, în viziunea regizorală a conf. univ. dr. Gavril Borodan.

Taguri articol


12