Leicester City și-a asigurat un loc în grupele Ligii Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal

Leicester City și-a asigurat un loc în grupele Ligii Campionilor

Sport 11 Aprilie 2016 / 19:37 678 accesări
Jamie Vardy (nr. 9) celebrează împreună cu coechipierii săi de la Leicester City unul dintre golurile marcate în poarta lui Sunderland

Jamie Vardy (nr. 9) celebrează împreună cu coechipierii săi de la Leicester City unul dintre golurile marcate în poarta lui Sunderland

Liderul din Premier League, Leicester City, și-a asigurat matematic participarea în grupele ediției viitoare a Ligii Campionilor. Cu cinci etape înainte de finalul campionatului, echipa antrenată de Claudio Ranieri este la 19 puncte distanță de Manchester United și la 15 de Manchester City. United și City se luptă pentru locul 4, ultimul care poate duce în grupele Ligii Campionilor.

Mai mult, Leicester poate deveni campioana Angliei pe 25 aprilie. Singura condiție este ca în următoarele două săptămâni, Leicester să se distanțeze la 10 puncte de a doua clasată, Tottenham Hotspur. Echipa antrenată de Claudio Ranieri mai are de jucat cu West Ham, Swansea și Everton pe teren propriu și cu Manchester United și Chelsea în deplasare. Tottenham va juca trei meciuri în deplasare, cu Stoke, Chelsea și Newcastle, și două pe teren propriu, cu West Bromwich și Southampton.

Antrenorul Claudio Ranieri a plâns după ce echipa sa a câștigat duminică pe terenul celor de la Sunderland, scor 2-0. „Nu pot explica ceea ce trăiesc în aceste zile. Suporterii pot visa în continuare, însă noi trebuie să rămânem concentrați”, a declarat Ranieri (64 de ani) după ce Leicester a obținut a 21-a victorie în Premier League. Golgeterul Jamie Vardy a marcat ambele goluri ale întâlnirii contând pentru în etapa a 33-a. În clasament, Leicester are 72 de puncte și este urmată de Tottenham Hotspur 65p, Arsenal Londra 59p/32, Manchester City 57p/32j, Manchester United 53p/32j și West Ham United 52p/32j.

PROMISIUNEA LUI GARY LINEKER: „DACĂ LEICESTER IESE CAMPIOANĂ, MODEREZ EMISIUNEA DE LA BBC ÎN LENJERIE INTIMĂ!”

Fostul mare internațional englez Gary Lineker a anunțat că va apărea în fața telespectatorilor în lenjerie intimă în cazul în care Leicester City va deveni campioana Angliei. Fostul mijlocaș trebuie să-și respecte o promisiune făcută în iarna anului trecut, iar șansele să-l vedem în chiloți la TV sunt foarte mari! Echipa antrenată de Claudio Ranieri avea la începutul sezonului o cotă uriașă la câștigarea titlului în Premier League, 5.000 la 1!

Născut în Leicester, Gary Lineker a jucat pentru echipa orașului în perioada 1978-1985, perioadă în care a reușit 95 de goluri în 194 de meciuri. Numele unei străzi din Leicester poartă numele fostului mare internațional englez.

De asemenea, un fan al echipei Leicester City a comandat unei distilerii să îi producă șase sticle de whisky, la prețul de 80,5 euro fiecare. Suporterul a anunțat că trei sticle le va bea când Leicester City va obține titlul de campioană, două le va păstra pentru colecție, iar una o va face cadou finanțatorului echipei, Vichai Srivaddhanaprabha.

PRINȚUL WILLIAM DOREȘTE CA LEICESTER SĂ CÂŞTIGE TITLUL ÎN ANGLIA

După 10 ani de când a preluat conducerea Federaţiei de Fotbal din Anglia, Prinţul William al Marii Britanii le-a cerut membrilor comitetului director să reformeze din temelii modul în care este condusă asociaţia. Ducele de Cambridge, care este și preşedintele Football Association, a sărbătorit cel de-al 10-lea său an la şefia forului suprem al fotbalului din Anglia cu un dineu la stadionul Wembley, la care au participat toţi cei din comitetul de conducere. „Cum fotbalul este sportul nostru naţional, trebuie să facem în aşa fel încât să fim noi cei care dăm tonul. Adie un vânt de schimbare în tot sportul mondial şi trebuie să ne asigurăm că nu vom rămâne în urmă. Acum suntem în pericol să nu ne adaptăm standardelor moderne”, a spus Prinţul William, fan declarat al echipei Aston Villa.

El şi-a stabilit favoritele la titlu pentru acest sezon din Premier League. „Îmi doresc nespus de mult ca Leicester să câştige acest campionat. Ar fi cel mai bine pentru fotbalul din Anglia”, a afirmat William în timpul dineului de la stadionul Wembley.

DACĂ VA IEŞI CAMPION, CLAUDIO RANIERI AR PUTEA DA NUMELE UNEI STRĂZI ÎN ORAŞUL LEICESTER

Primarul oraşului Leicester, Peter Soulsby, a declarat că în cazul în care Leicester va câştiga titlul în Premier League, câteva străzi din oraş vor purta numele antrenorului Claudio Ranieri şi ale vedetelor echipei, Jamie Vardy, Danny Drinkwater sau Kasper Schmeichel. Nu este prima dată când Primăria din Leicester îi omagiază pe cei care au scris istorie pentru oraş, pentru că o stradă din Leicester poartă deja numele lui Gary Lineker.

Citește și:

Leicester City, aproape de un titlu istoric în Premier League

Golurile marcate de Leicester City produc cutremure de pământ!!!

Leicester City a obținut cele mai bune rezultate financiare din istoria clubului

Vardy și-a prelungit contractul cu Leicester City

Leicester City se întărește în vederea luptei pentru titlu în Anglia

Taguri articol


12