„Love Island”, cu Ada Condeescu, are premiera la Locarno

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

„Love Island”, cu Ada Condeescu, are premiera la Locarno

Cultură 19 Iulie 2014 / 00:00 737 accesări

„Love Island”, cel mai recent film al regizoarei Jasmila Zbanic, cu Ada Condeescu în distribuţie, va avea premiera mondială la cea de-a 67-a ediţie a Festivalului de Film de la Locarno, programat între 6 şi 16 august. Lungmetrajul spune povestea unui cuplu care pleacă în vacanţă pe o insulă de pe coasta Croaţiei, unde cunoaște o atrăgătoare tânără, interpretată de Ada Condeescu.

„Personajul meu este foarte senzual, emană pasiune, are trăiri intense, e plin de energie. M-am bucurat mult să lucrez cu Jasmila, am cunoscut-o la Festivalul de la Berlin, în 2010, şi ne-am reîntâlnit în 2013, în cadrul programului Shooting Stars. E o persoană optimistă şi m-a încurajat să experimentez anumite variante de joc, chiar dacă păreau la prima vedere imposibile pentru o anumită scenă”, a declarat Ada Condeescu.

Scenariul este semnat de Jasmila Zbanic, laureată în 2006 cu Ursul de Aur, pentru „Grbavica”, şi de scriitorul bosniac Aleksandar Hemon.



12