Restanțele populației și firmelor la creditele în lei au crescut, în august, cu aproape un procent, până la 9,73 miliarde lei, în timp ce restanțele la valută au scăzut cu 0,76%, până la 13,4 miliarde lei, potrivit datelor publicate ieri de Banca Națională a României (BNR). În schimb, ponderea restanțelor în totalul creditelor acordate în lei a scăzut la 9,23%, în august, de la 9,32% în iulie, pe fondul creșterii volumului împrumuturilor de la 103,4 miliarde lei în iulie la 105,4 miliarde lei o lună mai târziu. Și în cazul creditelor în valută, ponderea restanțelor în totalul împrumuturilor acordate a scăzut în august la 12,11%, de la 12,15% în luna anterioară, iar volumul creditelor s-a redus la 110,8 miliarde lei, de la 111,3 miliarde lei în iulie. Soldul creditului neguvernamental acordat de bănci a crescut în august cu 0,7% faţă de luna anterioară, la 213,87 miliarde lei, în condiţiile în care împrumuturile în lei s-au majorat, iar cele în valută au scăzut, potrivit BNR. Față de 31 august 2014, creditarea este pe plus, dar cu numai 0,2%, în condițiile în care împrumuturile în lei au crescut cu 15%, iar cele în valută s-au redus cu aproape 11%.