REALISM Evaluările BNR arată că România ar putea atinge un nivel decent de convergenţă reală pentru aderarea la zona euro în 2022 - 2023, însă decizia privind momentul aderării este una politică, afirmă viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu. „Convergenţa nominală trebuie să rămână în zona ţintită, iar cea reală să atingă un nivel rezonabil. Dacă vom adera sau nu - decizia a fost deja luată de către societatea românească. Răspunsul este da, ne aflăm pe drumul spre aderarea la zona euro“, a spus ieri Olteanu la conferința „Romania Investor Days“, organizată de Bursa de Valori București şi Camera de Comerț și Industrie a României. El a punctat că România este una dintre puţinele ţări din afara zonei euro care privesc cu optimism adoptarea monedei unice. E bine de știut că subiectul aderării fusese îngropat (din nou) de autorități, după vehicularea primului termen ultraoptimist (2019). Doar criza elenă a restartat discuțiile privind aderarea României la zona euro. Iar acum, parcă mai mult decât niciodată, nimeni nu se mai grăbește. Nu de alta, dar o aderare forțată și prematură ne-ar transforma în Grecia II cât ai zice „decalaje prea mari“.

SEMNALE DE ALARMĂ Recent, analistul Florin Cîțu spunea că lipsa reformelor împinge aderarea mai aproape de 2025. Între timp, criza elenă s-a inflamat, iar opiniile s-au schimbat rapid. Însuși guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR), Mugur Isărescu, a cedat, spunând că „devine din ce în ce mai probabil ca și peste 10 ani România să aibă ca monedă tot leul“. Ce-i drept, Isărescu a pledat în mai multe rânduri pentru răbdare, subliniind că, în momentul de față, doar Bucureștiul ar putea intra în zona euro - „Dar ce ne facem că la doar 10 kilometri de Capitală avem Las Fierbinți...“. Problema mare a primului deadline, 2019, era că ne-ar fi fost imposibil să reducem din decalajul față de statele din zona euro. „Adoptarea euro în 2019 ne-ar pune economia în competiție directă pentru resurse și capital cu restul statelor. România ar fi forțată ori să se restructureze rapid, în primii ani după aderare (asta înseamnă șomaj și creștere economică redusă), ori să amâne reforma și să acumuleze dezechilibre de genul celor văzute la statele din grupul PIIGS (Portugalia, Italia, Irlanda, Grecia și Spania)“, nota, pe blogul său, Florin Cîțu. Experiența țărilor PIIGS a arătat însă că reforma reală a economiei, în interiorul zonei euro, este bruscă și foarte, foarte scumpă.