Interviu cu Marinela Țepuș

Managerul Teatrului „Nottara“: „Suntem într-un continuu turneu“

Cultură 18 Martie 2016 / 15:18 838 accesări

Oboseală multă, irascibilitate, disperare. În aceste cuvinte rezumă managerul Teatrului „Nottara”, Marinela Țepuș, starea colectivului pe care îl conduce. În aceste condiții încordate își desfășoară activitatea una dintre instituțiile de cultură importante din Capitală, Teatrul „Nottara”, rămas fără sediu după ce clădirea în care își desfășura activitatea a fost încadrată în rândul construcțiilor cu risc seismic I. De la sfârșitul lunii noiembrie până în prezent, actorii bucureșteni joacă pe unde apucă, pe unde sunt primiți, pe scena din Capitală, pe scenele altor teatre din țară și chiar pe... trotuar. Cum se descurcă, ce promisiuni au puteți afla din interviul pe care managerul Teatrului „Nottara”, Marinela Țepuș, l-a acordat cotidianului „Telegraf” și din care v-am prezentat, joi, un scurt fragment, în articolul „Nottara - bucuria sălilor pline la Constanța; drama sediului închis”.

Reporter (R.): Biletele pentru comedia „Un pic prea intim” s-au epuizat rapid, dovadă că Teatrul „Nottara” se bucură de o mare apreciere în rândul constănțenilor, dar nu numai. V-ați gândit să vă mutați la vară pe litoral, să faceți o stagiune estivală?

Marinela Țepuș (M.Ț.): Doamne, de când ne dorim! Câteodată, în câte-o vară am mai fost invitați și am răspuns întotdeauna cu entuziasm. Teatrul „Nottara” este o instituție mobilă; are multe spectacole cu care se poate deplasa ușor. Înțelegem că notorietatea noastră crește odată cu depășirea „granițelor” Bucureștiului și ne purtăm ca atare.

R.: Cum este să jucați dintr-un loc în altul, dintr-un teatru în altul? Ce impact au aceste deplasări asupra actorilor?

M.Ț.: Oboseală multă, irascibilitate, disperare. Suntem într-un continuu turneu: prin București, în țară, chiar și în străinătate. În luna martie avem 21 de reprezentații în 14 locuri. Chiar dacă două dintre aceste locuri se numesc Bruxelles și Koln, tot obositor este. Închipuiți-vă cum se întâmplă în București: închiriem mașini pentru decor, tehnicienii încarcă decorul (la Teatrul „Nottara” - devenit depozit), descarcă decorul doi kilometri mai încolo (să zicem, la Teatrul Mic), montează decorul, pregătesc luminile, jucăm, demontează decorul, încarcă decorul, îl transportă la Teatrul „Nottara”, îl descarcă, îl depozitează în sala noastră de spectacole. Așa trece fiecare zi bucureșteană în care avem spectacol.

R: În aceste condiții, jucați mai mult decât de obicei?

M.Ț.: Mai puțin, pentru că nu ne ajung zilele, scenele și oamenii. Noi am avut două săli și peste 30 de producții. Acum, jucăm între 10 și 20 de reprezentații pe lună. Luna aceasta avem 21, însă ne copleșește oboseala.

R.: Până la găsirea unui sediu permanent, veți mai avea premiere?

M.Ț.: Da. Însă mult mai puține decât ne-am propus și mai ales producții cu decor minimal și cu puțini actori în distribuție, ușor deplasabile.

R.: Când credeți că teatrul pe care îl conduceți va avea un sediu constant, propriu? Există promisiuni în acest sens?

M.Ț.: Pornim revizuirea expertizei și sperăm să avem o bulină mai puțin „roșie”, adică de gradul II sau III - risc seismic. Asta ar simplifica lucrurile, fiind necesară o consolidare mai ușor de suportat și mai repede de făcut. Și sperăm să găsim, temporar, adăpost la Colegiul Național „Mihai Viteazul”. Suntem în negocieri avansate.

R.: Ați fost la Buzău, ați ajuns la Constanța, pe 30 martie veți fi la Târgoviște. Ce va urma?

M.Ț.: Alte locuri, alți spectatori, însă aplauzele oamenilor de oriunde ne împlinesc, ne dau speranța că efortul nostru nu e zadarnic. Într-un fel ciudat, această întâmplare nefericită ne-a arătat și partea bună a lucrurilor. Ne-a unit pe noi, cei ai teatrului, făcându-ne o mare familie. Dumneavoastră, cei care ne primiți, cei care ne aplaudați, cei care scrieți despre noi, ne dați sentimentul că mai există încă solidaritate și prietenie.

R.: Când veți ajunge și mai reveniți la Constanța?

M.Ț.: Suntem hotărâți ca în acest an să onorăm toate invitațiile, oricât de greu ne-ar fi. Iar dacă ne vom întoarce, cândva, acasă, pe bd. Magheru nr. 20, promitem să nu uităm mâinile întinse și să venim, în continuare, ori de câte ori vom putea.