Manchester United, PSG şi FC Barcelona, punctaj maxim în Liga Campionilor

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / UEFA Champions League, faza grupelor, etapa a 3-a

Manchester United, PSG şi FC Barcelona, punctaj maxim în Liga Campionilor

Sport 19 Octombrie 2017 / 08:30 1157 accesări

Miercuri seară, în cele opt partide desfăşurate în etapa a treia a fazei grupelor Ligii Campionilor la fotbal s-au înregistrat trei victorii ale gazdelor, trei ale oaspeţilor şi două rezultate de egalitate, ambele în grupa C, fiind înscrise 23 de goluri. Trei echipe, Manchester United, PSG şi FC Barcelona, au acumulat punctajul maxim, PSG neprimind gol în primele trei etape. În grupa A, FC Basel şi Manchester United au câştigat în deplasare, iar în grupa B s-au impus fără probleme favoritele, Bayern Munchen şi Paris Saint-Germain. În grupa C am notat cele două remize, Qarabag producând surpriza la Baku, în duelul cu Atletico Madrid, în timp ce AS Roma a revenit de la 0-2 la Londra, dar Chelsea a avut puterea să egaleze. În grupa D, FC Barcelona şi Juventus Torino au valorificat avantajul terenului propriu, Messi ajungând la golul cu numărul 100 marcat în Liga Campionilor.

Rezultatele de miercuri seară - GRUPA A: Benfica Lisabona - Manchester United 0-1 (Rashford 64) şi CSKA Moscova - FC Basel 0-2 (Xhaka 29, Oberlin 90). Clasament: 1. Manchester United 9p (golaveraj: 8-1), 2. Basel 6p (7-3), 3. CSKA 3p (3-7), 4. Benfica 0p (1-8).

GRUPA B: Bayern Munchen - Celtic Glasgow 3-0 (T. Müller 17, Kimmich 29, Hummels 51) şi Anderlecht Bruxelles - Paris Saint Germain 0-4 (Mbappé 3, Cavani 44, Neymar 66, Di María 88). Clasament: 1. PSG 9p (12-0), 2. Bayern 6p (6-3), 3. Celtic 3p (3-8), 4. Anderlecht 0p (0-10).

GRUPA C: Qarabag FK - Atletico Madrid 0-0 şi Chelsea Londra - AS Roma 3-3 (David Luiz 11, E. Hazard 37, 75 / Kolarov 40, Džeko 64, 70). Clasament: 1. Chelsea 7p (11-4), 2. Roma 5p (5-4), 3. Atletico 2p (1-2), 4. Qarabag 2p (1-8).

GRUPA D: FC Barcelona - Olympiacos Pireu 3-1 (Nikolaou 18-autogol, Messi 61, Digne 64 / Nikolaou 90) şi Juventus Torino - Sporting Lisabona 2-1 (Pjanić 29, Mandžukić 84 / Alex Sandro 12-autogol). Clasament: 1. Barcelona 9p (7-1), 2. Juventus 6p (4-4), 3. Sporting 3p (4-5), 4. Olympiacos 0p (3-8).

Citeşte şi

FC Liverpool, scor fluviu în Liga Campionilor



12