Meciul revanșei pentru elevii lui Hagi

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Fotbal / Liga 1, play-off, etapa a 2-a: PANDURII TG. JIU - FC VIITORUL

Meciul revanșei pentru elevii lui Hagi

Sport 11 Martie 2016 / 16:32 493 accesări
Jucătorii de la FC Viitorul vor să-i arate lui Gică Hagi că au valoarea să se lupte pentru titlul de campioană

Jucătorii de la FC Viitorul vor să-i arate lui Gică Hagi că au valoarea să se lupte pentru titlul de campioană

Ieșită de pe podiumul clasamentului Ligii 1 după un debut de an mult sub așteptări, FC Viitorul are șansa de a reveni în lupta pentru un loc în preliminariile viitoarei ediții a Ligii Campionilor în cazul unui succes în duelul cu Pandurii Tg. Jiu, programat sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin, de la ora 20.30 (în direct la Digi Sport 1, Dolce Sport 1 și Look TV), în etapa a 2-a din play-off. Echipa pregătită de Gheorghe Hagi va avea însă o misiune dificilă, ținând cont că gorjenii trec printr-o formă bună și au un ascendent moral, după ce au învins gruparea de pe litoral în ambele partide din sezonul regulat. Elevii lui Edward Iordănescu s-au impus la limită în tur, pe teren propriu, scor 1-0, iar în urmă cu două săptămâni, în ultima rundă înainte de play-off, au câștigat la Ovidiu, cu 3-1. În plus, atmosfera din vestiarul grupării de pe litoral nu este una bună, după ce chiar managerul tehnic a declarat că jucătorii nu au valoarea să se bată la titlul de campioană. Totuși, constănțenii sunt deciși să-i arate „Regelui” că au forța pentru a încheia acest campionat pe unul dintre primele două locuri. „Orice este posibil. Sperăm să facem un joc bun și să marcăm. Pandurii au o echipă foarte bună și se pot bate la titlul de campioană”, a spus fundașul Cristian Ganea.

Chiar dacă trece printr-o perioadă bună din punct de vedere sportiv, Pandurii se confruntă cu mari probleme la capitolul financiar, după ce principalul finanțator, CEO, a anunțat că nu va mai susține echipa. Jucătorii nu au mai fost plătiți de peste trei luni, dar managerul clubului gorjean, Narcis Răducan, a promis că se vor găsi soluții pentru a continua activitatea. „Întâlnim o echipă competitivă, care marchează multe goluri și își merită locul în play-off. Nu sunt de acord cu cei care spun că FC Viitorul nu are experiență, pentru că sunt jucători care au evoluat la un anumit nivel”, a declarat Iordănescu jr.

Echipa probabilă de start a Viitorului: Pecanha - Benzar, Goulon, Boli, Cr. Ganea - R. Marin, I. Filip, De Lucas - Nicoliță, I. Hagi, Fl. Tănase.

Citește și:

Gică Hagi, contrazis de propriii jucători în lupta pentru titlu

Flori din partea jucătorilor de la FC Viitorul și Academia Hagi

Strategie ciudată la FC Viitorul

Al doilea eșec consecutiv pentru FC Viitorul

FC Viitorul nu mai trage la titlul de campioană

Taguri articol


12