Medici cu demisiile pe masă?

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Presiune fără precedent. Vor lefuri mai mari

Medici cu demisiile pe masă?

Sănătate 26 Septembrie 2015 / 01:55 627 accesări

Așa cum am mai spus și se știe prea bine, medicul nostru nu a fost plătit niciodată la adevărata sa valoare. Există deja tradiția ca venitul acestuia să crească / să fie rotunjit în urma contribuțiilor pacienților prin deja celebrele plicuri. Alți doctori lucrează în privat, astfel că trec mai ușor peste problema veniturilor total insuficiente. S-a spus de nenumărate ori că doctorii, profesorii, dar nu numai, au lefuri jignitoare, mult prea mici raportat la activitatea pe care o desfășoară, însă de fiecare dată răspunsul a fost același: nu sunt bani. Dacă unii doctori încă mai rezistă, alții și-au făcut bagajele și au părăsit țara, cu tot cu familii. S-au închis secții de spitale, s-a blocat activitatea medicală pentru o perioadă de timp determinată, în lipsa personalului medical. S-a întâmplat anul acesta la Spitalul Municipal Medgidia! Și nu este singurul spital din țară care a pus pacienții pe drumuri pentru că pur și simplu nu mai sunt doctori. Guvernanții au ridicat din umeri și cam atât. În acest an au fost făcute, totuși, unele promisiuni, dar se așteaptă.

REAMINTIM Așa cum precizam într-una din edițiile trecute, ciudat este faptul că au existat țări unde, la fel, li s-a spus medicilor că nu sunt bani și că, una peste alta, asta e viața și să-și vadă de jurământul lor, de jobul lor. Este vorba despre Slovacia anului 2011. Medicii însă au spus și ei la fel, asta e viața, și au pus piciorul în prag, la modul cel mai serios. Au trecut la fapte. 21% dintre medici au zis ”gata!” și au demisionat în masă. Ce s-a întâmplat? 15 spitale publice extrem de importante au fost blocate, fapt ce a determinat Guvernul să decreteze stare de urgență. Se anunța un adevărat dezastru, astfel că nici politicienii nu au stat cu mâinile în sân. Au sperat la forța de muncă de peste hotare, dar planurile nu s-au potrivit. N-a venit mai nimeni să lucreze, iar tratamentele pentru bolnavii plecați peste hotare au fost extrem de costisitoare, a făcut cunoscut, pe vremea când era președintele Colegiului Medicilor în România, prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae. Până la urmă, medicii au ieșit câștigători.

ÎNCEPE DE LA BUZĂU? O situație similară ar putea avea loc în țara noastră. Spitalul de Urgenţă din Buzău ar putea să-și tragă obloanele. Medicii vor să-şi dea demisia în bloc, măsură anunțată de sindicatul medicilor din Buzău, pe motiv că spitalul n-are bani să le majoreze salariile cu 25%, potrivit Ştirile TVR. În Spitalul din Buzău lucrează în prezent mai puţin de o sută de medici, iar trei sferturi dintre ei vor să plece. Ceilalţi au în plan greva generală. Ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, vrea să rezolve criza ivită săptămâna viitoare, la fața locului.

sugestii: http://www.telegrafonline.ro/1439758800/articol/306464/a537a_537iau_majorat_lefurile_medicii_din_slovacia_au_inchis_gura_guvernan539ilor.html

http://www.telegrafonline.ro/1385503200/articol/252551/greva_generala_in_sanatate.html

http://www.telegrafonline.ro/1439586000/articol/306419/revolta_medicilor_impotriva_statutului_de_func539ionar_public.html



Ştiri recomandate

12