Miley Cyrus este cea mai sexy vedetă vegetariană din lume

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Miley Cyrus este cea mai sexy vedetă vegetariană din lume

Monden 27 Iunie 2015 / 00:00 1162 accesări

Reprezentanţii organizaţiei PETA (People for the Ethical Treatment of Animals) au alcătuit topul celor mai sexy vedete vegetariene din lume în 2015, votând-o pe controversata cântăreață și actriță Miley Cyrus în fruntea clasamentului pe anul 2015. Ea a concurat cu alţi artişti celebri din industria muzicală, precum Ariana Grande, Ricky Martin, Ellie Goulding şi Prince.

Miley Cyrus, o celebră iubitoare de animale, a dezvăluit de curând că a adoptat stilul de viaţă vegetarian. Într-un interviu pentru revista ”Paper”, artista americană a spus că doreşte să ofere fanilor ei un exemplu pentru ceea ce înseamnă compasiune şi un stil de viaţă sănătos. Cu ocazia acelui interviu, cântăreaţa a realizat şi un pictorial, pozând nud alături de unul dintre animalele ei de companie, porcul Bubba Sue. Cântăreaţa în vârstă de 22 de ani a vorbit adeseori despre noua ei dietă, pe reţelele de socializare, şi s-a referit la noua ei atitudine faţă de alimente într-o baladă pe care a compus-o în memoria peştişorului ei de acvariu Pablow, care a murit în luna mai.

Anul trecut, titlul de cea mai sexy vedetă vegetariană din lume atribuit de PETA a fost împărţit de actorii Jared Leto şi Ellen Page. Printre deţinătorii acestui titlu din anii precedenţi se află câteva nume mari din industria de divertisment, precum Woody Harrelson, Carrie Underwood, Jessica Chastain şi Kristen Bell.

Taguri articol


12