Mirajul lecturii în.... nocturnă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Peste 600 de vizitatori, la Biblioteca Judeţeană

Mirajul lecturii în.... nocturnă

Cultură 19 Noiembrie 2012 / 00:00 856 accesări

Peste 600 de vizitatori de toate vârstele, de la copii de trei-patru ani şi adolescenţi până la pensionari cu vârste venerabile, au trecut pragul Bibliotecii Judeţene (BJ) „Ioan N. Roman”, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pentru a celebra cultura în nocturnă. Pentru fiecare din aceşti utilizatori, întreaga echipă a BJ s-a mobilizat, oferindu-le activităţi specifice vârstei: ateliere de quilling pentru prichindeii care s-au lăsat cu greu duşi acasă, purtaţi în braţe de părinţi, ateliere de creat cărţi-obiect pentru cei mai mari, lansări de carte pentru iubitorii de literatură, expoziţii şi o evocare Cella Serghi pentru adolescenţi şi tineri. Mai mult, în programul activităţilor incluse în programul naţional „Nocturna bibliotecilor”, la care au răspuns zeci de instituţii din întreaga ţară, au fost incluse tururi nocturne ale bibliotecii şi vizitarea colecţiilor speciale din depozite.

Pentru că „noaptea porţilor deschise” a fost şi una a facilităţilor, nu puţini au fost cei care au venit să-şi facă permise gratuite, pentru a accesa serviciile bibliotecii sau să fie „iertaţi” de penalităţi, pentru că au întârziat cu restituirea cărţilor, probabil neştiind că prelungirea termenului de împrumut se poate face şi prin telefon.

EVOCĂRI ŞI ÎNDEMN LA LECTURĂ Acţiunile culturale au debutat cu lansările de carte ale Ştefaniei Mincu, continuând, în Aula BJ, cu o evocare Cella Serghi, la care au participat, printre alţii, elevi de la Colegiul Naţional Pedagogic „Constantin Brătescu” şi Colegiul Economic „Carol I”. Emoţionanta evocare a fost susţinută, din partea gazdelor, de bibliograful dr. Corina Apostoleanu şi de apreciatul om de cultură dr. Constanţa Călinescu. Aceasta a vorbit despre întâlnirile cu autoarea „Pânzei de păianjen”, precum şi despre donaţiile de tablouri pe care scriitoarea, de la a cărei trecere în nefiinţă se împlinesc, astăzi, 20 de ani, le-a făcut Muzeului de Artă. Aceasta a dat citire unor fragmente din discuţia cu Cella Serghi, reunite în volumul „Memoria cuvintelor”. Pentru ca discursul să fie cât mai convingător, două tablouri din cele donate Muzeului de Artă - unul din ele, portretul frumoasei scriitoare, fiind realizat de Margareta Sterian - au fost expuse spre admiraţie. O expoziţie de carte şi corespondenţă, pe această temă, a fost deschisă în holul BJ.

Şi sălile de internet au fost deschise, iar pensionarii care urmează cursuri de IT au avut ocazia să depene „Povestiri digitale”.

La plecare, fiecare vizitator a putut lua acasă „de tot” un volum sau mai multe, deşi programul avea la bază ideea „omul şi cartea”, primite din donaţii de BJ.

SUCCES REITERAT „Evenimentul se doreşte a fi cea mai mare mobilizare nocturnă a bibliotecilor. Anul trecut, la prima ediţie, această manifestare, iniţiată şi coordonată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, a fost o reuşită, dacă ne referim la efectul pe care l-a avut asupra publicului. Şi anul acesta, ne-am mobilizat să le oferim vizitatorilor un eveniment la fel de atrăgător. Dimensiunile aspiraţiilor noastre depind şi de sprijinul oferit de Consiliul Judeţean Constanţa, unde am găsit o mare deschidere, multă înţelegere, ceea ce ne face şi pe noi să dorim să oferim cât mai mult comunităţii”, a spus directorul BJ Constanţa, Cornelia Pariza.



12