Mircistul plătit de nemți să învețe în Germania

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
A primit una din cele patru burse complete de studiu

Mircistul plătit de nemți să învețe în Germania

Social 16 Iunie 2015 / 00:00 1810 accesări

Peste 60 de elevi ai Colegiului Național ”Mircea cel Bătrân” (CNMB) din Constanța au primit ieri, în cadrul unei festivități, diploma de recunoaștere a competențelor de limbă germană dobândite în anii de școală - Deutsches Sprachdiplom der Kultudsministerkonferentz (DSD II). Acestea au fost înmânate de către coordonatorul Centralei Germane pentru Activitate Școlară în România, Dieter Jaeschke. Elevii care au obținut atestatul de limbă au studiat în ultimii patru ani la profilul bilingv germană cu profesori nativi și acum au susținut gratuit examenul în urma căruia au șansa de a studia în Germania. ”Elevii pot fi admiși în orice facultate având această diplomă și absolvind examenul de Bacalaureat din România. Indiferent de specializarea pe care vor să o urmeze, această diplomă este un start foarte bun pentru un viitor academic bun în Germania. Programul Ministerului Educației îi încurajează pe tineri să studieze limba germană, să cunoască cultura noastră și să se formeze în Germania, dar și să revină în România și să se dezvolte aici”, a spus coordonatorul Jaeschke.

UN CONSTĂNȚEAN, POSESORUL UNEIA DIN CELE 4 BURSE COMPLETE DE STUDIU ÎN GERMANIA

Cei mai buni 120 de elevi din lume, dintre care patru sunt români, au șansa să primească o bursă completă care să le acopere toate costurile (drum, cazare, taxa de școlarizare și bani de cheltuială) pentru patru ani de studiu în Germania, la oricare universitate își doresc. Pentru prima dată, o astfel de bursă este câștigată de un constănțean, care din toamnă va studia arhitectura la una din universitățile din Munchen, Berlin sau Aachen. ”Mă pregătesc deja pentru arhitectură, pentru că în paralel vreau să particip pentru verificarea mea și la examenul de admitere de la facultățile de arhitectură din Iași și București, dar voi studia în Germania”, a spus Vlad Buga, tânărul de clasa a XII-a al CNMB, care a primit bursa de studiu în Germania. Elevul povestește că a început să învețe limba germană pe când avea 4 ani, atunci când mama sa s-a mutat pentru cinci ani în Germania, la Munchen. ”Mama a făcut doctoratul la aceeași universitate la care vreau să studiez și eu acum. Când eram în clasa a III-a, m-am întors în România și am început să fac meditații o dată pe săptămână ca să nu uit limba, urmăream și canale nemțești. Din clasa a IX-a am studiat limba germană la ”Mircea”“, a povestit Vlad. Tânărul nu consideră germana o limbă grea, pentru că a învățat-o din copilărie, însă o consideră extrem de utilă. ”Germania este o țară dezvoltată, puternică din punct de vedere economic și social și este bine să cunoști o astfel de limbă”, a precizat Vlad.

Competențe impresionante ale elevilor de clase mici...

Elevii români care învață limba germană în România sunt foarte dedicați studiului încă de la vârste fragede, așa că au reușit să îi surprindă pe profesorii din Germania. ”De la primele vizite în România am fost profund impresionat de bunele competențe ale elevilor de clase mici. La clasa a V-a, poți purta o conversație cu ei, te pot înțelege, ceea ce e impresionant, și, pe măsură ce cresc, ajung să vorbească germana foarte bine și sunt capabili să urmeze cursuri superioare în Germania fără nicio problemă”, a precizat Jaeschke.



Ştiri recomandate

12