Pînă acum, biologii au considerat vulpile, lupii şi coioţii monogami, o strategie despre care se presupunea că oferă şanse mai mari de supravieţuire puilor, deoarece monogamia însemna că femelele se bucurau de ajutorul masculilor în creşterea puilor. Numai că, un studiu detaliat despre viaţa vulpilor polare, realizat de biologi canadieni, susţine că frumoasele exemplare obişnuiesc să aibe parteneri multipli. Folosind tehnica de identificare pe baza probelor de ADN luate de la 49 de vulpi polare s-a descoperit că abia într-un sfert din cazuri puii proveneau din relaţii monogame. Astfel, vulpile polare au asigurat şi prima dovadă genetică a poligamiei.

Anterior, teoria monogamiei la vulpi a fost susţinută numai din perspectiva observaţiei în natură a exemplarelor. Pentru că de cele mai multe ori stau cîte două exemplare mature, cercetătorii au presupus că este vorba despre cupluri monogame. În prezent, există mai multe motive pentru a explica poligamia vulpilor. Avînd pui de la mai mulţi masculi, femela creşte variaţia genetică a puilor săi. Cu cît variaţia genetică este mai mare, cu atît puii au mai multe şanse să reziste pe termen lung la cele mai aspre condiţii de mediu. Apoi, doi masculi care vînează şi aduc hrană puilor reprezintă un alt avantaj considerabil pentru supravieţuirea puilor.