Natura ştie cum să prevină cancerul!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Natura ştie cum să prevină cancerul!

Ştiință 11 Octombrie 2015 / 20:25 1580 accesări

Există o specie pe planeta noastră care, potrivit oamenilor de ştiinţă, este imună la cancer. Este vorba despre elefanţi! Oamenii de știință cred că au rezolvat misterul imunității elefanților împotriva cancerului, boală pe care aceste animale o dezvoltă rareori în comparație cu omul, în ciuda faptului că organismul lor are mult mai multe celule, potrivit unui studiu publicat în revista „Journal of the American Medical Association“ (JAMA), informează agenția France Presse. Pentru a explica această capacitate a pachidermului de a înșela boala, cercetătorii au analizat genomul elefantului african și au descoperit cel puțin 40 de copii ale genelor care produc o proteină numită p53, cunoscută pentru proprietățile sale puternic anticancerigene. Spre comparație, genomul uman are doar două copii ale acestor gene, au precizat cercetătorii în studiul lor. Oamenii de știință de la Institutul Huntsman de cercetare a cancerului din cadrul Universității din Utah și de la Ringling Bros. Center for Elephant Conservation au testat această rezistență la cancer prin extragerea de celule albe din sângele elefantului, pe care le-au supus substanțelor care deteriorează ADN-ul și de multe ori declanșează cancerul.

Aceste celule deteriorate ale sistemului imunitar răspund prin "sinucidere" sub acțiunea proteinei p53. "Dacă distrugem celulele al căror ADN este deteriorat, le împiedicăm să devină canceroase, ceea ce este mult mai eficient decât prevenirea cancerului prin încercarea de a opri replicarea celulelor mutante incapabile să se autorepare", a spus dr. Joshua Schiffman, medic oncolog pediatru la Institutul Huntsman, unul dintre principalii autori ai studiului. El a relevat că persoanele care suferă de sindromul ereditar Li-Fraumeni se găsesc într-o situație opusă celei a elefanților, deoarece acestea au doar o singură copie activă a genei care codifică proteina p53 și, prin urmare, un risc de peste 90% de a dezvolta cancer în timpul vieții lor.

Cercetătorii au comparat reacțiile anti-canceroase ale celulelor imunitare ale elefanților cu cele ale oamenilor, între care unii suferind de sindromul Li-Fraumeni. Ei au descoperit că celulele iradiate ale elefanților se autodistrug de două ori mai mult (14,6%) decât cele ale oamenilor sănătoși (7,2%) și de peste cinci ori mai mult decât cele ale persoanelor cu sindromul Li-Fraumeni (2,7%). Aceste rezultate susțin ideea că, cu cât organismul produce mai multe proteine p53, cu atât este mai mare protecția împotriva cancerului, au spus cercetătorii care cred că au dezlegat misterul elefanților.

Având de o sută de ori mai multe celule în corpul lor decât oamenii și prin urmare, în principiu, de o sută de ori mai multe șanse să dezvolte cancer, a fost greu de înțeles pentru oamenii de știință incidența scăzută a bolii la elefanți, care trăiesc între 50 și 70 de ani. Potrivit unei baze de date extinse, rata mortalității de cancer în rândul elefanților este mai mică de 5%, comparativ cu o estimare între 11% și 25% pentru oameni. "Natura a găsit deja modalități de a preveni cancerul și este responsabilitatea noastră să aflăm modul în care diferite animale se confruntă cu această problemă și să putem adapta aceste mecanisme de prevenire a cancerului la oameni", a spus dr. Schiffman, citat de AFP. Alte specii de animale sunt aparent preimune la cancer, cum ar fi șobolanul cârtiță golaș, care trăiește de zece ori mai mult decât verii săi șobolani și șoareci comuni și nu dezvoltă niciodată tumori canceroase. Același lucru este valabil și pentru balenele de Groenlanda, care pot trăi două secole.

Cercetătorii au de gând să profite de rezultatele acestui studiu pentru a dezvolta noi tratamente împotriva cancerului. În cazul în care elefanții dețin cheia ce permite dezlegarea unor mistere ale cancerului, acest lucru ar trebui să mobilizeze în continuare publicul în lupta pentru salvarea elefanților africani amenințați cu dispariția de braconieri, pentru fildeș, consideră Eric Peteson, responsabil cu elefanții la grădina zoologică Hogle din Utah, care a participat la acest studiu.

Taguri articol


12