Este un artist complex, căruia muzica, sportul și adrenalina îi curg prin vene în fiecare clipă. Este parcă spiritul legendarei păsări Phoenix. Este absolvent de Arte Plastice, iar viața lui este ca pânzele cărora le-a dat viață - cu contraste foarte mari de culoare. Înotul, atletismul, boxul și artele marțiale nu au taine pentru el. Este născut sub semnul aventurii și are curajul de a spune „Nu!”. Ar mânca-o pe mitica noastră Mioriță de vie... Este Nicu Covaci, liderul și fondatorul formației Phoenix. 2014 înseamnă pentru el 51 de ani de Phoenix!

Cum a rămas Nicu Covaci fără nas, în tinerețe, aflați dintr-un interviu exploziv, în care artistul face volte între artă și amintiri, între politică și muzică, între penel și pană de chitară. Revenind la accidentul din tinerețe, nu vă grăbiți să credeți că s-a petrecut la box sau în toiul unui antrenament de arte marțiale. Litoralul este indiciul…

Reporter (R.) : Ați urmat Institutul de Arte Plastice din Timișora, ați practicat înot, box, arte marțiale și atletism. Totuși, ați ales muzica. A fost greu să faceți această alegere?

Nicu Covaci (N.C.): Nu, pentru că alegerea a venit de la sine. În momentul în care simți că poți să transmiți emoții și mesaj, decizia e luată. Muzica e forma cea mai teribilă de a transmite mesaj și emoție. Și un meci de box sau de fotbal e interesant, creează tensiuni, dar în rest, nu transmite nimic. Pe când, prin muzică, prin artă, se creează cele mai intense stări emoționale, iar acest lucru m-a fascinat.

R.: Sunteți absolvent de arte plastice. Dacă ar fi să vă pictați viața, ce culori ați alege?

N. C.: De toate. Am avut momente foarte întunecate în viața mea, dar am avut și momente luminoase. Eu, când pictez, folosesc contraste foarte mari.

R.: Când ați pictat ultima oară?

N. C.: Anul acesta. Am făcut un peisaj de la mine, din Spania.

R.: Ați călătorit mult, prin Europa, prin America, însă mereu reveniți acasă, în România.

N. C.: Europa este leagănul civilizației și nu părăsesc Europa în niciun caz.

R.: Ce înseamnă România pentru dvs.?

N. C.: O părere de rău. E o țară care nu mai există. Voi locuiți într-o țară care nu mai este a voastră și nu știți asta sau nu vreți să știți. Îmi pare rău. E o țară vândută.

„ÎNVĂȚAȚI SĂ SPUNEȚI ȘI NU!”

R.: Ce e de făcut?

N. C.: Găsiți-vă șira spinării și învățați să spuneți și „NU!”. Toată lumea behăie. Pe Miorița aia aș mânca-o friptă. Eu, de 20 de ani, spun: „Vine lupul! Lupul, mă!”. Iar ceea ce aud este: „Beheee!”.

R.: Revenind la muzică, cum e să fiți liderul celei mai longevive trupe rock din România?

N. C.: Anul trecut, am sărbătorit 50 de ani de existență. Prin Phoenix au trecut vreo 40 de oameni. Mulți au profitat să-și facă un nume, să câștige niște bani, iar când li s-a părut că sacrificiile sunt prea mari, s-au cărat. Lumea ne apreciază, dar nu știe cu ce eforturi am ajuns acolo unde suntem. Eforturile, sacrificiile sunt gigantice.

„PE LITORAL NE-AM ADÂNCIT VIZIUNEA DESPRE LUME”

R.: Eforturi gigantice, mii de concerte și sute de mii de fani, inclusiv pe litoral. Vă mai amintiți de primul concert Phoenix, pe litoral?

N. C.: De primul nu-mi aduc aminte, dar am cântat ani și ani pe litoral. În fiecare an, stăteam toată vara la mare. Am apucat să învățăm multe, să cunoaștem străini, să schimbăm păreri, să ne adâncim viziunea despre lume, care era foarte îngustă la vremea acea.

PERIPEȚII PE FURTUNĂ, LA EFORIE

R.: Ce amintiri speciale aveți din acea perioadă, de la mare?

N. C.: Infinite. Eu am fost înotător încă din școală. Venea antrenorul să mă ia de la cursuri, de la școală, să mă duc la antrenament. Eram un înotător bun, am fost scafandru și nu mi-a fost frică niciodată de furtuni, de mare, de stânci. La Eforie, am sărit de pe dig pe furtună și în timp ce zburam în jos, se ducea și apa. Nimerisem între două valuri și vedeam stâncile. Am intrat cu nasul direct într-o stâncă. Un an nu am avut nas, doar două găuri. M-au operat. Acesta nu este nasul meu.

R.: Vă plăcea și încă vă place adrenalina.

N. C.: Da, am avut 28 de mașini și nu am vândut niciuna. Le-am făcut praf pe toate. Am avut accidente, pe munte, prin prăpăstii. Cu motocicleta am zburat peste o intersecție întreagă.

„ÎN VIAȚĂ E CA ÎN BOX. CINE RĂMÂNE ÎN PICIOARE CÂȘTIGĂ”

R. : Sunteți precum legendara pasăre Phoenix.

N. C.: Da, este un simbol al renașterii. În viață e ca la box. Cine rămâne în picioare acela a câștigat, chiar dacă are vânătăi și nasul spart. Eu nu mă dau bătut niciodată.

„BANI SE POT FACE CU MANELE, NU CU ARTĂ”

R.: Ce le mai pregătiți fanilor? Poate un nou album?

N. C.: Da, lucrez la un album foarte supărat, numai cu voievozi, care să întărâte publicul și să le trezească șira spinării și unul mai adânc, bazat pe ritualuri și datini precreștine românești și balcanici. Lucrăm la două deodată. Lansarea sperăm să fie în octombrie-noiembrie. Să vedem! Nu mă sprijină nimeni. Am atâția dușmani câți nu am visat să am vreodată.

R.: Ce le transmiteți tinerilor muzicieni la început de drum?

N. C.: Să aibă grijă că de când arta a devenit industrie, mașină de făcut bani, calitatea s-a dus. E ceva să faci bani și altceva să faci artă. Mulți mari artiști au murit de foame, dar demni. Să aibă grijă ca industria să nu-i facă praf. Eu am un toboșar de 14 ani și un chitarist de 11 ani. Publicul este manipulat, influențat. Se spune că gusturile nu se discută, dar se educă. Bani se pot face cu manele, cu tot felul de porcărele, cu prostii, dar nu cu artă.