Pictorul dobrogean Gelu Costea, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Constanţa I, face parte din categoria creatorilor pentru care arta înseamnă mai mult decât o profesie. Ea reprezintă trăire, un „modus vivendi” asumat cu seninătate, chiar dacă piedicile apar pe sinuosul „Drum” („Drumul” este numele unei ample expoziţii itinerante, din 2008) al autodepăşirii. Întors, de curând, de la Paris, unde a participat la Salonul de Pictură „Roumanie contemporaine” de la Cite Internationale des Arts, alături de plasticieni români din ţară, dar şi din străinătate, Gelu Costea vorbeşte, în amplul interviu acordat ziarului „Telegraf” din care publicăm, astăzi, a doua parte, despre diferenţele de atitudine dintre români şi francezi în ceea ce priveşte receptarea valorilor culturale, dar şi despre proiectele artistice personale.

Reporter (Rep.).: Cum explicaţi diferenţele de atitudine în ceea ce priveşte receptarea evenimentului artistic de către români şi de către francezi?

Gelu Costea (G. C.): Noi, românii, suntem preocupaţi mai mult de „a avea” decât de „a fi” şi, paradoxal, nici nu avem... până nu se ajunge la conştiinţa necesităţii actului cultural. Nu vom avea o altfel de atitudine decât cea cunoscută. Este greu, oamenii abia îşi duc traiul de la o zi la alta, arta este scumpă. Dar asta e... Cei care pot nu vor produs artistic autohton, cei care vor nu îşi permit şi atunci ?! Acum, şi eu, ca orice român, mă mândresc atunci când aud de alţi artişti care expun în lume. Asta o putem face cu toţii, dar o facem? Acest lucru ne poate face unici. Suntem frumoşi aşa cum suntem, nu?

RĂMÂN FIDEL TEHNICILOR TRADIŢIONALE

Rep.: După experienţa de la Cite Internationale des Arts, cum vedeţi arta contemporană?

G. C.: Orice experienţă te poate îmbogăţi. Dacă nu te-a îmbogăţit, înseamnă că nu îţi era de folos. Pentru mine, această experienţă m-a pus în situaţia să mă întreb asemenea lui Gauguin: „Cine sunt, de unde vin şi încotro mă îndrept?”. Apoi vine şi răspunsul pe care l-am înţeles acum mai bine ca oricând, oferit de profesorul meu, regretatul Mircea Vărzaru: „Sinceritate!”. Să fii tu în simţire, să fii tu în gândire, să fii tu în gest, să fii Tu, neorgolios. Doar cu tine să-ţi permiţi orgoliul. Arta contemporană, din câte am văzut eu până acum, este desacralizată, se transformă în tot felul de formule sociale, interdisciplinare, acestea din urmă fiind cele mai actuale. Am reuşit să dobândesc mai multă înţelegere pentru toate aceste forme de manifestare. Ele sunt ale timpului, trebuie consumate, chiar dacă eu nu mă manifest astfel. Eu rămân fidel tehnicilor tradiţionale - pensula, cuţitul, degetul, pictura în ulei, acrylic, acuarelă, tehnici mixte, cred în acestea. Iubesc ce fac, este viaţa mea şi-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru acest dar.

Rep.: Aţi început deja să aşterneţi pe pânze impresiile pariziene?

G. C.: Da, am început să lucrez, dar nu impresii pariziene. Pregătesc o expoziţie importantă, pentru luna mai, o... „personală”. Am reluat lucrul cu mai multă energie, cu „bateriile încărcate”. Întotdeauna, ieşirile m-au energizat, mi-au dat un suflu pe care l-am exploatat când m-am întors la atelier şi am reluat lucrul. Am făcut foarte multe fotografii, am strâns material documentar, am venit cu idei. Să vedem cum le voi pune pe suprafeţe. Informaţie foarte multă, timp puţin, aşa că...