Norvegia le dă 3.200 de euro imigranţilor care acceptă repatrierea

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Dau un ban, da' face!

Norvegia le dă 3.200 de euro imigranţilor care acceptă repatrierea

Externe 27 Aprilie 2016 / 15:21 587 accesări

Ospitalitatea europeană a ajuns la... capătul răbdării, mai ales că, odată cu încălzirea vremii, refugiații sosesc în număr tot mai mare, sufocând, de-a dreptul, statele bogate, destinațiile lor preferate. Alertele teroriste se înmulțesc, mizeria și agresiunile ating și ele cote alarmante și, în consecință, tot mai multe state caută soluții pentru a scăpa de această povară. În acest context, Norvegia își pune la bătaie banii, doar, doar îi tentează pe imigranți să plece de unde au venit sau, de ce nu, în state europene mai... naive.

Imigranţii care locuiesc ilegal în Norvegia vor primi indemnizaţii de circa 3.200 de euro dacă aleg să părăsească ţara, informează presa norvegiană, citată de agenţia italiană de presă ANSA. Mai mult decât atât, Direcţia pentru Imigraţie din Norvegia (UDI) a anunţat marţi că va oferi un bonus de 10.000 de coroane (1.070 de euro) primilor 500 de imigranţi care vor accepta repatrierea. Suma se adaugă indemnizaţiei de 20.000 de coroane (2.140 de euro) oferite oricum imigranţilor din Norvegia care acceptă repatrierea. ”Încurajăm imigranţii să plece oferind aceste sume. Dacă pleacă, noi scutim mai mulţi bani”, a explicat ministrul norvegian al Imigraţiei, Sylvi Listhaug.

Între timp, în Grecia, criza refugiaților capătă proporții alarmante. O revoltă a izbucnit, marți, într-o tabără de refugiați ce funcționează ca un centru de detenție pe insula greacă Lesbos, unde grupuri de migranți minori au recurs la acțiuni violente, pentru a fi lăsați să iasă din tabără, și forțele de ordine au fost nevoite să intervină. Confruntările au început în secțiunea taberei Moria, unde sunt cazați minorii neînsoțiți, care au făcut o gaură în gardul ce separă această secțiune de restul taberei, pentru a putea fugi.Poliția greacă nu a anunțat dacă există răniți sau persoane arestate, dar pe rețelele de socializare au fost difuzate imagini cu persoane transportate cu pături și un incendiu provocat de refugiați, precum și relatări despre folosirea gazelor lacrimogene. Tabăra de refugiați de la Moria a devenit centru de detenție, după intrarea în vigoare a acordului UE - Turcia, care prevede returnarea către Turcia a migranților ce debarcă în insulele grecești.În această tabără se află în prezent peste 3.000 de migranți, care ar trebui retrimiși în Turcia. Tabăra a fost vizitată marți de ministrul grec al Imigrației, Yanis Muzalas, care s-a văzut acolo asaltat de refugiați, aceștia aruncând în el și cu sticle de apă.Poliția greacă consideră că nu această vizită a provocat incidentele, ci tensiunile acumulate în timp.

Citește și:

Revoltă într-o tabără de refugiați pe insula Lesbos

Polițiștii de frontieră români au salvat 97 de migranți din ghearele morții!

Ungurii interzic islamizarea prin Constituție

Noile autorități libiene propun UE un acord privind migrația, asemănător celui cu Turcia

Turcia pune piedici misiunii NATO în Marea Egee?

Pretențiile Turciei obstrucționează misiunea NATO în Marea Egee, afirmă prim-ministrul grec

Cel puţin şapte morţi într-un atac sinucigaş, într-o tabără de refugiaţi

Taguri articol


12